Curățenie de primăvară!

Și pe voi vă inspiră primăvara? Vă dă energie să faceți mai multe lucruri bune?
Dacă vă simțiți harnici, vă prezentăm următoarea invitație, primită pe adresa de contact Greenly:

Asociația Team Work și Clăbucel te invită la Curățenia de Primăvară Junior!

Asociația Team Work anunță continuarea Curățeniei de Primăvară în Grădina Botanică București printr-o ediție Junior, dedicată în exclusivitate celor mai mici prieteni ai naturii. În zilele de 6 și 7 aprilie 2013 va avea loc prima ediție a evenimentului „Curățenia de Primăvară Junior” în Grădina Botanică „Dimitrie Brândză” a Universităţii din Bucureşti.

„Curățenia de Primăvară Junior este un eveniment dedicat celor mici, în cele 2 zile fiind așteptați aproximativ 200 de copii cu vârste cuprinse între 5 și 12 ani. Aceștia vor putea face parte din una dintre cele 6 grupe a câte 30 sau 35 de copii fie alături de prieteni sub supravegherea unuia sau mai multor părinți, fie alături de clasele lor sub supravegherea unui cadru didactic îndrumător. Fiecare grupă va fi însoțită în activitățile sale de voluntari Team Work și de Clăbucel, mascota Dero.

Evenimentul se va desfășura sâmbătă, 6 aprilie între orele 10:00-13:00, 11:00-14:00 și 12:00-14:30 iar duminică, 7 aprilie, între orele 11:00-14:00, 12:00-15:00 şi 13:00-15:30. Ȋn aceste intervale orare,  fiecare grupă va participa la câte un set de trei activități: mini-curățenie de primăvară în unul dintre sectoarele Grădinii Botanice, atelier de plantare de semințe și îngrijire a plantelor, demonstrație interactivă de baloane de săpun. Copiii vor avea astfel oportunitatea de a învăța să lucreze atât în echipă, cât și individual, de a înțelege importanța protejării și îngrijirii mediului și de a participa în acelaşi timp la activități practice și distractive.

Participarea se face doar pe baza înscrierilor, în ordinea acestora. Înscrierile se desfășoară în perioada 29 martie 2013 – 5 aprilie 2013, detalii despre acestea și despre programul întregului eveniment găsindu-se pe blogul Team Work: http://blogteamwork.blogspot.com.

„Curățenia de Primăvară Junior este sprijinită de către DERO și partenerii media StartUB.unibuc.ro, CalendarEvenimente.ro, Decosieco.ro, Studentul.info, buzzcamp.ro, InParc.ro, Onlinegallery.ro, UrbanKid.ro și Gratuitor.ro.

Proiectul face parte din seria evenimentelor derulate de Asociația Team Work încă din 2006 în parteneriat cu Grădina Botanică „Dimitrie Brândză” a Universităţii din Bucureşti: „Curăţenia de Primăvară”, „Vânătoarea de Comori în Grădina Botanică”, „Curăţenia de Toamnă” (pentru ediția 2011 Asociația Team Work a câștigat Premiul I la Gala Societății Civile, Secțiunea „Protecția Mediului”), „Grădina Bunicii” (premiul și trofeul „Spații Verzi MOL 2011”) și „Grădina Copiilor”.

Curatenia de Primavara!

Curatenia de Primavara!

Asociația Team Work este o organizaţie non-guvernamentală, non-profit de tineret axată pe învăţare prin management de proiect, facilitând acumularea de către tineri, prin activităţi de voluntariat, a experienţei necesare încadrării eficiente pe piaţa muncii. Scopul organizaţiei este acela de a promova în rândul tinerilor o atitudine pozitivă faţă de voluntariat şi munca în echipă, de a îi ajuta să se familiarizeze cu diverse medii organizaţionale prin desfăşurarea de proiecte şi de a valoriza practic cunoştinţele teoretice.

 

Despre autor
Doctorand la Universitatea din București, Facultatea de Geografie, anul III
Scrie aici comentariul tau

Te rugam sa-ti introduci numele!

Necesar!

Te rugam sa introduci o adresa de email valida!

Necesar!

Te rugam sa scrii mesajul!

Greenly Magazine © 2025 All Rights Reserved

Designed by WPSHOWER

Powered by WordPress