Ne acoperim încet planeta cu deșeuri. Cu polistiren, de exemplu. Polistirenul (sau scârțâitoarea, cum îi spuneam cu încântare în copilărie) este unul din cele mai răspândite tipuri de masă plastică cu un consum mondial de miliarde de 
kilograme pe an. Milioane de tone. Afirmație pragmatică, un alt număr, care nu îți creează imaginea completă a răspândirii materialului ușor și rezistent, creat din petrol și imprimat în amintirea mea ca având culoarea albă. Ambalaj al tuturor produselor fragile (sticlă, televizoare, echipament medical), izolator (al majorității blocurilor reabilitate din București), jucărie, cană de cafea de unică folosință pe care ai aruncat-o azi la gunoi, polistirenul poate lua nenumărate forme.
Ceea ce ar trebui să ne îngrijoreze e că nu s-a găsit încă o metodă de a scăpa de polistiren sau de a-l recicla, acest material ocupând la momentul actual 25% din gropile noastre de gunoi. Cum e să știi că ambalajul mâncării pe care ți-ai cumpărat-o la prânz va rezista pentru mii și mii de ani? El să fie amintirea pe care vrei să o lași generațiilor viitoare?
O soluție ingenioasă pentru înlocuirea ambalajelor din polistiren a fost creată de Gavin McIntyre și Eben Bayer, absolvenți ai Institutului Politehnic Rensselaer și fondatori ai firmei Ecovative Design din Green Island, New York. Materialul creat de ei este o întrepătrundere de deșeuri organice (pleavă de orez sau coajă de bumbac pentru China, coajă de ovăz pentru America, biomasă lemnoasă s.a.m.d.) și „rădăcini” de ciuperci (miceliul – în fapt sisteme de filamente care alcătuiesc aparatul reproducător al ciupercilor), care funcționează ca un liant.
Pentru a obține noul tip de ambalaj, denumit Mycobond, deșeurile organice se pun împreună cu miceliile într-o matriță de orice formă și se lasă în întuneric pentru 5-7 zile, fără apă și fără alte adaosuri petrochimice. Ciupercile le digeră și le asamblează într-un material frumos structurat, acționând ca un lipici natural. Fiecare inch cubic de Mycobond conține o matrice de 8 mile de fibre miceliene. La sfârșitul procesului, biocompozitul este supus deshidratării și tratat termic pentru a opri creșterea filamentelor. Această etapă finală înlătură grijile legate de alergeni și spori.
Folosind miceliul ca liant se pot modela lucruri în același mod ca în industria plasticurilor și se pot crea materiale cu multe proprietăți diferite, materiale izolatoare, rezistente la foc, rezistente la umezeală, rezistente la vapori, materiale care absorb loviturile. Cea mai importantă proprietate pentru mine este completa lor biodegradabilitate: poți pune ambalajul în grădina pe post de îngrășământ natural și vei scăpa de el 100% cu efecte benefice pentru sol.
La fel de important, producția cere doar o optime din energia necesară fabricării ambalajelor tradiționale și elimină în atmosferă doar o zecime din cantitatea de dioxid de carbon emisă de aceleași procese. Deoarece materia primă este bazată pe resurse regenerabile, materialul are un mare avantaj economic: nu este predispus la fluctuațiile prețurilor petrolului precum multe alte materiale sintetice.
Credeți că fac reclamă gratuită atât procesului cât și produsului? Cu siguranță. Biocompozitele din ciuperci sunt rentabile și pot fi fabricate oriunde în lume. Ar fi ideal să fie fabricate la nivel local pentru că astfel se va reduce substanțial consumul de energie necesar transportului. Cum e nevoie de foarte puțin echipament pentru a înființa o mică fabrică, facilități de acest gen ar putea apărea ca ciupercile peste tot în lume. Poate fi acesta viitorul ambalajelor nostre?
Surse:
http://www.nsf.gov/news/news_summ.jsp?cntn_id=117385
http://www.ecovativedesign.com/about-our-materials/
http://www.collective-evolution.com/2013/03/23/can-mushrooms-be-the-new-plastic/
Surse foto:
http://brentgreens.blogspot.ro/2010_08_01_archive.html
http://www.ecovativedesign.com/about-our-materials/
