Compostarea – o practica eficienta (Partea a II-a)

 

Cele mai bune 7 metode de compostare

Pentru fiecare dintre noi, gestionarea deseurilor din propria gospodarie reprezinta o problema. Poate in zona in care locuim deseurile nu sunt ridicate la timp sau poate nu se realizeaza colectarea selectiva…insa v-ati intrebat cum fac fata acestor situatii orasele mari ?

Compostarea reziduurilor a reprezentat o provocare, in S.U.A. In 1989 au fost implementate 400 de programe de reciclare a acestora, prin compostare si utilizare in agricultura.

In Europa, preocuparile au fost similare; cantitati mari de reziduuri municipale, rezultate ca urmare a dezvoltarii urbane din ultimele decenii, au determinat comunitatile stiintifice sa caute solutii optime de eliminare a acestor materiale. Au fost proiectate si puse in aplicare diferite sisteme de compostare, dintre care, in prezentul articol, le voi prezenta pe cele mai performante.

1.  Sistemul de Biodegradare Herhof - un sistem foarte raspandit, care a fost implementat pe scara larga in Germania, in 1987, avand capacitate de productie de aproximativ 27.000 de tone de compost pe an. In anul 1996, acest sistem era utilizat in 34 de statii de tratare din Germania, 8 din Austria, una in Luxemburg si una in Belgia. In Finlanda, circa 30% din cantitatea de namol orasenesc produsa anual este compostata si acceptata pentru a fi utilizata in agricultura.

2. Compostarea pasiva in gramada deschisa implica formarea gramezii de material organic rezidual si pastrarea pana in momentul in care materia organica este descompusa in produse finale stabile. Acest tip de gramezi, avand dimensiuni mici, au avantajul fluxului de aer in mod natural.

3. Compostarea pe platforma, in sir sau gramezi, care sunt intoarse cu graiferul sau cu ajutorul unui echipament special. Este cea mai raspandita forma de compostare.

 4. Compostarea pe platforma folosind echipamente de remaniere specializate - se practica in statiile producatoare de compost de capacitate mare. Modul de organizare a acestui procedeu este similar cu cel prezentat anterior.

 5. Sistemul de gramezi statice aerate, folosind conducte perforate – este realizat in spatii deschise sau inchise. In gramada, sunt incorporate la baza conducte perforate pentru aerare. Gazele calde din interiorul gramezii se degaja, ridicandu-se la suprafata, iar aerul rece patrunde prin conducte in interiorul gramezii, realizandu-se aerarea ei.

6. Sistemul de compostare în container – implica inchiderea materialelor reziduale pentru compostarea activa intr-un container. Sistemul in container are cel mai activ management si, in general, necesita cea mai mare investitie.

7. Metoda Berkeley – una dintre cele mai rapide şi eficiente metode de compostare la temperaturi mari, studiata la Universitatea din California. Aceasta metoda produce compost de calitate superioara in doar 18 zile. Foloseste urmatoarea tehnica:

- se formeaza gramada de compost;

- 4 zile se lasa fara sa se intoarca;

- timp de 14 zile se intoarce la fiecare doua zile.

In filmuletul de mai  sus, este prezentata Statia de Compostare din Illinois (S.U.A.), o statie foarte mare, unde veti vedea cum se realizeaza procesul de compostare, de la aducerea materialelor organice, asezarea acestora in gramezi, pana la realizarea aerarii mecanizate si obtinerea finala a compostului.

Sper ca aceste informatii va vor fi de folos! Astept comentariile dar si intrebarile voastre. Si daca v-a placut articolul, va rog sa-l votati !

Surse foto: www.ninachiperi.wordpress.comhttp://ecobihor.ro/compost.htm, www.ecosmarty.orghttp://enviroworld.ca

Pentru a fi la curent cu cele mai noi articole scrise de redactorii Greenly Magazine dar si de colaboratori, va invitam sa va abonati la newsletter-ul revistei noastre !

Articol realizat de Ionela Marin

Despre autor
Acest user este dedicat tuturor colaboratorilor Greenly! Studenti, masteranzi, doctoranzi sau pur si simplu oameni din intreaga tara, din intreaga lume care impart aceeasi pasiune, ecologia. Si isi doresc sa-si imparteasca ideile prin intermediul revistei Greenly. Le multumim din toata inima!
Scrie aici comentariul tau

Te rugam sa-ti introduci numele!

Necesar!

Te rugam sa introduci o adresa de email valida!

Necesar!

Te rugam sa scrii mesajul!

Greenly Magazine © 2017 All Rights Reserved

Designed by WPSHOWER

Powered by WordPress