Pune PREȚ pe NATURĂ! Cât costă ea?

Campania „Pune preţ pe natură!” arată care este valoarea ariilor protejate din Munţii Carpaţi.

România poate pierde aproximativ 9 miliarde de euro în următorii 25 de ani, în lipsa unor măsuri ferme care să ducă la gestionarea durabilă şi eficientă a ariilor naturale din Munţii Carpaţi. La baza acestor măsuri stă adoptarea unui cadru legislativ adecvat pentru implementarea unor mecanisme coerente privind plata pentru serviciile ecosistemelor din ariile naturale.

Aceste estimări reprezintă concluziile studiului realizat în cadrul proiectului „Îmbunătăţirea sustenabilităţii financiare a sistemului de arii naturale protejate din Munţii Carpaţi”, finanţat de Fondul Global de Mediu (GEF) şi implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (UNDP) România şi Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva, în parteneriat cu WWF.

pune pret pe natura

Analiza face pentru prima dată o evaluare comparativă a două sisteme de management al ariilor naturale protejate din Munţii Carpaţi şi demonstrează care este impactul economic al ariilor protejate asupra unor sectoare ale economiei – turism, ape minerale, resurse de apă, agricultură, silvicultură şi vânătoare – pe o perioadă de 25 de ani.

Utilizând date şi cifre de la nivelul a cinci parcuri pilot (Parcul Natural Apuseni, Parcul Natural Munţii Maramureşului, Parcul Naţional Piatra Craiului, Parcul Naţional Retezat şi Parcul Naţional Vânători-Neamţ), studiul arată că ariile naturale protejate reprezintă un bun economic important şi productiv, care asigură un flux intens de produse şi servicii valoroase din punct de vedere economic, care, prin aplicarea unui sistem de management sustenabil (SEM – Sustainable Ecosystem Management), pot genera resurse importante pentru dezvoltarea economică. Pe de altă parte, continuarea actualului sistem de gestionare a ariilor naturale protejate (BAU – Business as Usual) va duce la declinul iremediabil al biodiversităţii biologice şi la pierderea unor beneficii importante pentru economia ţării.

pune pret pe natura

Dorim astfel să punem la dispoziţia partenerilor noştri din guvern un instrument de lucru util care fundamentează necesitatea dezvoltării unor mecanisme de plată pentru serviciile ecosistemelor naturale, mecanisme propuse în cadrul amendamentelor legislative dezvoltate în cadrul proiectului.” a declarat Monica Moldovan, Director de Programe, UNDP România.

pune pret pe natura

Pornind de la concluziile privind contribuţia pe care ecosistemele ariilor naturale protejate o pot avea la dezvoltarea economică şi la bunăstarea umană din România, în cadrul proiectului au fost formulate propuneri legislative care au ca scop stoparea declinului biodiversităţii, implementarea unor măsuri de gestionarea durabilă şi îmbunătăţirea sustenabilităţii financiare a ariilor protejate:

(i) acordarea statutului de „politică publică” pentru domeniul administrării ariilor naturale protejate;

(ii) crearea Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate;

(iii) introducerea unei linii bugetare distincte pentru Conservarea biodiversităţii şi administrarea ariilor naturale protejate în cadrul bugetului central al Ministerului Mediului;

(iv) alocarea de resurse financiare pentru finanțarea administrațiilor de parcuri naţionale şi naturale.

pune pret pe natura

În scopul de a transmite impactul economic pozitiv al gestionării durabile a acestor zone protejate, în cadrul proiectului a fost lansată campania de comunicare „Pune preţ pe natură!”, al cărei mesaj principal îl constituie îndemnul de a preţui natura la adevărata ei valoare şi de a contribui la conservarea ei.

pune pret pe natura

Tot în cadrul campaniei a fost lansat site-ul www.punepretpenatura.ro, care găzduieşte legislaţia în vigoare privind ariile protejate, dar şi soluţiile care ar putea aduce mai mulţi bani economiei naţionale.

Mulțumim pentru comunicatul de presă doamnei Cristina Bucureasa, GEF Projects Communication Assistant. 

Voi ce spuneți? Vești bune, vremuri schimbătoare în bine? Vom conștientiza cât de curând cât costă natura? Să nu o mai chelltuim iresponsabil, atunci!

Despre autor
Absolventa a Facultății de Geografie (UB) - specializarea Știința Mediului și a masterului de "Dezvoltare Durabila" - Universitatea Ecologica.
Scrie aici comentariul tau

Te rugam sa-ti introduci numele!

Necesar!

Te rugam sa introduci o adresa de email valida!

Necesar!

Te rugam sa scrii mesajul!

Greenly Magazine © 2024 All Rights Reserved

Designed by WPSHOWER

Powered by WordPress