ViitorPlus împădureşte sudul României – Comunicat de presă

AUC (1) (Medium)Împăduririle din cadrul programului „Adoptă un copac!”, derulat de asociația ViitorPlus, au ajuns la peste 197.000 de puieți, plantaţi şi îngrijiţi în zone vulnerabile din sudul ţării.

Judeţele cele mai slab împădurite ale ţării - Ilfov cu numai 2,8% suprafață împădurită, Călăraşi cu un procent de 4% şi Teleorman cu 4,7% - sunt zonele în care se desfăşoară programul „Adopta un copac!”. „Există o nevoie reală pentru derularea unor astfel de programe, în contextul în care procentul optim de suprafață împădurită în judeţele de câmpie este de 20%, iar fenomenele meteorologice extreme (inundaţii, secetă, alunecări de teren, înzăpeziri), care au afectat populaţia României în ultimii ani, sunt amplificate şi de lipsa zonelor împădurite” spune Teodora Pălărie, Managerul programului.

În luna noiembrie, s-a desfăşurat cea de-a X-a campanie de împădurire a programului „Adopta un copac!”, derulat de ViitorPlus – asociaţia pentru dezvoltare durabilă. Campania a inclus 10 zile de plantare, în care pădurile începute în comunele Poroschia şi Drăgăneşti – Vlaşca, din judeţul Teleorman, au crescut cu încă peste 17.000 puieţi de stejar, tei şi frasin, şi o zi în care s-au desfăşurat activităţi de îngrijire, decoplesirea puieţilor pe o suprafaţă de 3.000 m2, şi plantarea unui gard viu de protecţie – în prima pădure „Adopta un copac!”, situată în Vâlcelele, judeţul Călăraşi.

„Adopta un copac!” sprijină împădurirea sudului României, suplimentar faţă de pădurile înfiinţate cu finanţare de la stat sau U.E., fondurile fiind obţinute exclusiv din surse private – de la persoane fizice şi companii. Astfel, fondurile pentru campania de toamnă au fost colectate datorită: alergătorilor care au susţinut programul la diferite evenimente sportive (UniCredit Leasing Transmaraton sau Petrom Bucharest Internaţional Half Marathon), companiilor care au participat cu  voluntari din rândul angajaţilor la activităţile de plantare, donaţiilor prin SMS din perioada 4 aprilie – 2 iunie 2012, donaţiilor în urnele din magazinele reţelei METRO Cash&Carry România şi din Aeroportul Internaţional Henri Coandă. În plus, Stem SURE s-a angajat să doneze câte 1 euro pentru fiecare recoltare de celule stem pe care o va face, iar BCR Pensii a asigurat costurile de participare a peste 300 de tineri la activităţile de împădurire, în campania de plantare din primăvară.

Acţiunile de plantare din această toamnă au fost realizate cu ajutorul a circa 700 de voluntari: alergători ai cauzelor ViitorPlus, precum şi angajaţi din partea partenerilor METRO Cash&Carry România, GDF SUEZ Energy România, RBS România, ING Bank, Apa Nova Bucuresti-Veolia, Zentiva Sanofi şi Athénée Palace Hilton Bucureşti.

Despre experienţa de plantare, Andrei Roşu, organizator UniCredit Leasing Transmaraton, a spus: “O zi de voluntariat la plantari este o experienţă unică, atât pentru părinţi cât şi pentru copii. În această toamnă, am făcut echipă la plantari cu fiul meu, Alexandru, şi sunt sigur că i-am transmis, astfel, o parte din valorile în care cred.”

Concomitent cu programul „Adopta un copac!”, ViitorPlus desfăşoară un proiect de plantare a unei perdele forestiere de protecţie, în Parcul Industrial Ploieşti. Perdeaua verde a fost concepută ca mijloc de protecţie contra poluării atmosferice şi fonice şi de stabilizare a microclimatului local (precipitaţii şi temperatura). Până acum, în cadrul proiectului au fost plantaţi şi îngrijiţi circa 3.500 de puieţi.

Pentru anul 2013, pe lângă acţiunile obişnuite de plantare şi îngrijire, ViitorPlus pregăteşte şi două evenimente inedite care susţin împăduririle. Primul dintre acestea constă în organizarea celei mai lungi plantari din istoria proiectului „Adopta un copac!”: un grup de voluntari va planta timp de două zile consecutive, înnoptând în cort lângă locaţia viitoarei păduri. Al doilea eveniment reprezintă alergarea primului ultramaraton montan din România, de peste 100 km; aproximativ 123 km vor fi parcurşi de Adrian Ber (câştigătorul cursei de ultramaraton 70 km din cadrul competiţiei UniCredit Leasing Transmaraton) pe crestele Făgăraşului şi Pietrei Craiului, în sprijinul cauzei „Adopta un copac!”.

“Adopta un copac!” este un program dezvoltat de ViitorPlus pentru împădurirea terenurilor degradate din sudul României. Lucrările de împădurire se realizează în baza unor proiecte tehnice realizate de către experţi silvici. Activităţile includ atât plantarea arborilor, cât şi îngrijirea pădurii timp de 5-6 ani, până ce aceasta atinge stadiul în care nu mai are nevoie de lucrări de întreţinere pentru a supravieţui.

Cei care doresc  să se implice în derularea acestui program, o pot face prin donaţii, prin participarea ca voluntari la plantare sau ca voluntari care ajută la dezvoltarea activităţilor de strângere de fonduri, de comunicare, de logistică (înscrierea se face prin e-mail la adoptauncopac@viitorplus.ro).

***
ViitorPlus – asociaţia pentru dezvoltare durabilă este o organizaţie nonprofit, care derulează de cinci ani proiecte de împădurire, reciclare, educaţie şi conştientizare, producţie de confecţii din textile naturale, construcţie de colectoare solare şi dotarea unor obiective sociale cu sisteme de încălzire a apei menajare ce utilizează energia soarelui, proiecte ce contribuie la soluţionarea unor probleme sociale şi de mediu în diferite zone ale ţării, precum Bucureşti, Constantă, Călăraşi, Prahova, Ilfov, Sălaj şi Teleorman.
Pentru mai multe informaţii, vă rugăm să o contactaţi pe Teodora Pălărie, Vicepreşedinte ViitorPlus şi Managerul programului “Adopta un copac!” la 0735.854.169 sau pe e-mail la teodora.palarie@viitorplus.ro.
http://www.viitorplus.ro

AUC (2) (Medium)

Despre autor
Doctor in Geografie si amenajare teritoriala al Universitatii din Lille, pasionata de natura si de calatorii.
Scrie aici comentariul tau

Te rugam sa-ti introduci numele!

Necesar!

Te rugam sa introduci o adresa de email valida!

Necesar!

Te rugam sa scrii mesajul!

Greenly Magazine © 2023 All Rights Reserved

Designed by WPSHOWER

Powered by WordPress