Nu-i aşa că acum v-a venit în minte nostimul personaj cu acelaşi nume din desenele animate „Cartea junglei”, care ne-au încântat copilăria?
Să vă păstraţi zâmbetul şi starea frumoasă şi în continuare, vă rog! Fiindcă un ursuleţ cu acelaşi nume a fost salvat şi operat. Este vorba despre ursul Baloo, mutat împreună cu sora lui (sau mai bine zis „confiscat”, cum precizează veterinarii de la Vier Pfoten), în urmă cu 3 săptămâni, de pe proprietatea lui Nuţu Cămătaru într-un amplasament îmbunătăţit al Zoo Bucov.
Ursulică a fost operat acum mai bine de o săptămână de către medicii VIER PFOTEN, pentru a i se înlătura un abces din zona gâtului. Pe parcursul aceleiaşi intervenţii, Baloo a fost şi sterilizat. Operaţia a fost realizată de către doi medici veterinari ai VIER PFOTEN, în colaborare cu medici parteneri ai organizaţiei, în clinica mobilă aparţinând VIER PFOTEN, ce a fost adusă la Zoo Bucov (Judeţul Prahova), aflată la aproximativ 7 km de Ploieşti.
Ursul Baloo şi-a revenit din anestezie la scurt timp după operaţie, iar starea lui este în prezent foarte bună. Baloo şi sora lui, a căror vârstă este estimată la circa 2 ani, au fost mutaţi, totodată, într-un nou amplasament, mult mai mare, cu o suprafaţă de 8.000 de metri pătraţi. După o perioadă de acomodare, tinerii urşi vor împărţi acest spaţiu cu cele două ursoaice mature ale grădinii zoo Bucov. Noul amplasament include o porţiune generoasă de sol cu iarbă, copaci şi un bazin cu apă, elemente care le vor stimula comportamentul specific din mediul natural.
Vă amintim că ursuleţii, alături de 4 lei, au fost transferaţi de pe proprietatea lui Nuţu Cămătaru, la Zoo Bucov, pe 27 februarie 2013, printr-un transport asigurat de VIER PFOTEN, la solicitarea autorităţilor competente: Garda Naţională de Mediu, Inspectoratul general al Poliţiei şi Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară.
Să fiţi sănătoşi, ursuleţi!
Foto: Kuki Bărbuceanu/VIER PFOTEN
Sursă informaţii: comunicat de presă Vier Pfoten, primit prin amabilitatea doamnei Livia Cimpoeru, Press Officer VIER PFOTEN Romania