Declinul carnivorelor mari – o problema globala pentru conservare

În ecosistemele din întreaga lume, declinul prădătorilor mari, cum ar fi leii, câinii dingo, lupii, vidrele sau urşii modifică faţa peisajului de la tropice până în zona polară – dar o analiză a 31 de specii de carnivore publicată în ziarul Science arata pentru prima oară cum ameninţări precum pierderea habitatului, exploatarea de către oameni sau diminaurea prăzii determina apariţia unor puncte fierbinţi la nivel global cu privire la declinul carnivorelor.

Mai mult de 75% dintre cele 31 de specii de carnivore mari se afla în declin, iar 17 specii ocupa în prezent mai puţin de jumătate din teritoriile ocupate anterior, raportează autorităţile.

Asia de sud-est, sudul şi estul Africii şi bazinul Amazonului fac parte dintre zonele în care multiple specii de carnivore mari se afla în declin. Cu câteva excepţii, carnivorele mari au fost deja elimiate dintr-o parte semnificativă a lumii, cum ar fi Europa vestică sau estul Statelor Unite.

„La nivel global, pierdem carnivorele mari”, a declarat William Ripple, autor principal al lucrării şi profesor în departamentul de Ecosisteme Forestiere şi Societate de la Oregon State University.

„Multe dintre ele sunt periclitate”, spune acesta. „Teritoriile lor sunt în colaps. Multe dintre aceste animale sunt în pericol de extincţie, fie la nivel local, fie global. Şi, ironic, dispar tocmai când începem să cunoaştem importantele lor efecte ecologice”.

Ripple şi colegii săi din Statele Unite, Australia, Italia sau Suedia au cerut formarea unei iniţiative internaţionale pentru a conserva prădătorii mari în coexistenţa cu oamenii. Au sugerat că o astfel de idee poate fi modelată după Large Carnivore Iniţiative for Europe, un grup ştiinţific non profit afiliat IUCN.

Cercetătorii au analizat rapoarte ştiinţifice publicate şi au scos în evidenţă şapte specii care au fost studiate pentru efectele ecologice la scara lagra pe care le au, numite „cascade trofice”. Acestea includ leii africani, leoparzii, râsul eurasiatic, pumele, lupii cenuşii, vidrele de mare şi câinii dingo.

Ripple şi co-autorul sau de la Oregon State, Robert Beschta, au documentat impactul pumelor şi al lupilor asupra regenerării parcelelor de pădure şi a vegetaţiei ripariene în Yellowstone şi alte parcuri naţionale din America de Nord. Au ajuns la concluzia că mai puţini prădători duc la o creştere a populaţiei de ungulate, cum ar fi căprioarele sau elanii. Un număr crescut de ungulate împiedica dezvoltarea vegetaţiei, aduce modificări în rândul păsărilor şi al mamiferelor mici schimba ecosistemele, determinând apariţia unor impacturi în cascadă. Autorii indică faptul că studiile efectuate pe râsul eurasiatic, câinii dingo, lei şi vidrele de mare au evidenţiat efecte similare.

Prezenţa râsului a fost corelată îndeaproape cu existenţa populaţiilor de căpriori, vulpi şi iepuri. În Australia, construcţia unui gard de 3400 de mile (5500 km) împotriva câinilor dingo a permis cercetătorilor de a studia ecosistemele cu şi fără aceste animale, care sunt înrudite cu lupii cenuşii. În anumite zone din Africa, scăderea numărului de lei şi leoparzi a coincis cu o creştere impresionantă a numărului de babuini măslinii (Papio anubis), care ameninţa recoltele şi vitele. În apele din sud-estul Alaskăi, declinul vidrelor de mare din cauza balenelor ucigaşe a determinat o creştere a populaţiei de arici de mare şi reducerea algelor.

Autorii cer o mai bună înţelegere a impactul pe care îl au carnivorele mari asupra ecosistemelor, o viziune ce pleacă de la muncă importantului ecolog Aldo Leopold. Conceptul clasic conform căruia prădătorii sunt dăunători şi diminuează populaţiile de peşte şi animale sălbatice este învechit, declară aceştia. Oamenii de ştiinţă şi persoanele care gestionează fauna sălbatică trebuie să recunoască nenumăratele dovezi ce arata rolurile complexe pe care le au carnivorele în ecosisteme, precum şi beneficiile lor sociale şi economice.

Leopold recunoştea aceste relaţii dintre prădători şi ecosisteme, spune Ripple, însă observaţiile sale pe acest subiect au fost ignorate pe scară largă timp de decenii după moartea sa, în 1948.

„Toleranţa oamenilor faţă de aceste specii reprezintă o problemă majoră pentru conservare”, declară Ripple. „Spunem că aceste animale au un drept intrinsec de a exista, dar oferă de asemenea servicii economice şi ecologice utile oamenilor”.

Printre serviciile anterior documentate în studii, se numără captarea carbonului, refacerea vegetaţiei ripariene, controlul biodiversităţii şi al bolilor.

Când populaţiile de carnivore mari şi-au revenit – cazul lupilor în Yellowstone sau al râsului eurasiatic în Finlanda – ecosistemele au reacţionat rapid, spune Ripple. „Sunt impresionat de rezistenţa ecosistemului din Yellowstone. Nu se întâmplă la fel de rapid peste tot, dar, în anumite zone, refacerea ecosistemică a început deja”.

Însă, spre exemplu, în cazurile în care pierderea vegetaţiei a dus la eroziunea solurilor, o refacere completă în viitorul apropiat nu este posibilă, spune acesta.

„Natura este intens interconectată. Cercetarea din Yellowstone şi din alte zone arăta cum o specie afectează o alta şi apoi o alta pe diferite căi. Cercetătorul se simte umil în faţa acestei interconectivităti a naturii”, spune Ripple.

 Sursa: Science Daily

Sursa foto

Despre autor
Doctor in Geografie si amenajare teritoriala al Universitatii din Lille, pasionata de natura si de calatorii.
Scrie aici comentariul tau

Te rugam sa-ti introduci numele!

Necesar!

Te rugam sa introduci o adresa de email valida!

Necesar!

Te rugam sa scrii mesajul!

Greenly Magazine © 2019 All Rights Reserved

Designed by WPSHOWER

Powered by WordPress