Ce trebuie să dispară din agricultură: motorina sau albinele?

Albinele sunt esenţiale în polenizarea culturilor agricole fundamentale ale umanităţii – cereale, plante pentru nutreţ, legume, fructe. Fără „munca” lor pe ogor, grădină sau livadă, procesele biologice care duc la transformarea florilor în fructe ar avea o eficienţă cu 80% mai redusă.

Ce ar însemna asta în termenii producţiei agricole? Recolte cu cel puţin 80% mai mici – şi asta în condiţiile unor ani perfecţi din punct de vedere meteorologic. Ar fi un coşmar. Într-o astfel de situaţie nu am vorbi doar de un salt gigantic al preţurilor tuturor produselor agro-alimentare – cu efecte la nivelul inflaţiei, al consumului general de bunuri şi servicii – ci chiar la o scădere a producţiei sub nevoile de consum ale omenirii. Şi tot acest coşmar ar avea o singură cauză – albinele.

Tocmai de aceea în ultimele două decenii s-au înmulţit studiile dedicate factorilor care duc la scăderea populaţiilor de albine şi a capacităţilor lor de a „lucra”, concomitent cu măsurile concrete de refacere a mediului favorabil micilor insecte.

apicultor

După ce s-a descoperit că neo-nicotinoidele afectează negativ albinele – s-a luat în numeroase ţări, inclusiv în cele ale Uniunii Europene, decizia interzicerii unor pesticide care conţineau aceste substanţe toxice. Descoperirile tot apar – iar lista substanţelor nocive pentru albine se tot măreşte – oferind baza ştiinţifică pentru reglementări noi.

Problema care se creează nu este nici ea foarte simplă – şi prin interzicerea utilizării multora dintre substanţe (mai ales a celor conţinute de pesticide) rezultă scăderi de producţie agricolă, scad randamente, se deteriorează eficienţa.

Industria producătoare de pesticide are şi ea nevoie de timp pentru a se adapta noii situaţii şi pentru a dezvolta produse “prietenoase” cu albinele.

Nu doar ea însă va trebui să se adapteze – va trebui adaptat tot procesul muncii pe câmp – o descoperire de dată recentă indică faptul că cel mai comun dintre combustibilii folosiţi pentru motorizarea maşinilor agricole afectează capacitatea de muncă a albinelor.

Noxele de motorină anulează capacitatea albinelor de a recunoaşte parfumul specific florilor pe care trebuie să le polenizeze.

Aceasta este concluzia unui foarte recent studiu – publicat în ediţia din luna octombrie a Scientific Reports (3 octombrie 2013) – realizat de Tracey Newman şi Guy Poppy, la University of Southampton.

bees

„Albinele au un simţ al mirosului foarte sensibil şi o abilitate excepţională de a învăţa şi memora noi mirosuri (…) Rezultatele obţinute de noi, sugerează că gazele rezultate din combustia motorinei alterează componentele care alcătuiesc parfumul particular al florilor, lucru care le impiedică pe albine să le mai recunoască. Aceasta poate avea efecte negative serioase asupra numărului de albine şi a activităţii lor de polenizare” explică Newman.

Motorina este cel mai comun combustibil folosit în agricultură – fiind utilizată atât la motorizarea maşinilor agricole sau utilizate în agricultură (tractoare, camioane, pluguri, semănători, buldozere) cât şi a motoarelor unor generatoare de electricitate şi căldură sau a unor sisteme de irigaţii.

Această ultimă descoperire, extrem de importantă, poate determina schimbări atât în programarea muncilor agricole – evitarea pe cât este cu putinţă ca maşinile agricole care merg pe motorină să intre în câmp în perioada în care are loc polenizarea – cât şi în producţia de maşini agricole – fie dezvoltarea unor filtre care neutralizeze noxele, fie chiar a unor maşini agricole pe motor electric (desigur, maşini de dimensiuni mai mici şi de putere mai mică).

Albinele sălbatice reciclează plasticul

Rezultatele recente ale unui studiu ar putea revoluționa politica de ecologizare din întreaga lume. Astfel, se pare că două specii sălbatice de albine au început să folosească plasticul pentru a-și „construi” stupii, indicând o posibilă extindere a utilizării acestui material ca urmare a adaptabilității vietăților la noile condiții de mediu.

Plasticul se acumulează în cantități îngrijorătoare în cele mai multe ecosisteme din întreaga lume, mai ales în oceane și lacuri. Cu efecte devastatoare pentru viața animalelor și plantelor, totuși, până acum, puține specii au dat semne că se adaptează noilor condiții și intenționează să recicleze acest material toxic. Potrivit unui studiu recent, albinele sălbatice din Canada și-au unit eforturile și folosesc deja plasticul pentru a-și construi „căsuțele”. Micuțele insecte nu au capacitatea de a recicla o cantitate semnificativă de plastic, dar resursele lor și „tehnologia” pe care o folosesc sunt încurajatoare și ar putea conduce și alte specii să le urmeze modelul, cred specialiștii.

„Deșeurile de plastic sunt un pericol la nivel mondial. Deși au efecte vizibile și negative asupra ecosistemelor, există puține observații care să ateste flexibilitatea și adaptatrea speciilor, în special a insectelor, la mediul invadat de plastic”, arată cerecetătorii într-un studiu publicat în revista Ecosphere.

Oamenii de știință au descoperit două specii care incorporează plasticul în contrucția cuiburilor. Aceste două specii își fac „case” subterane sau în scorburi de copaci, nefiind obișnuite să locuiască în colonii foarte mari.

Una dintre speciile în cauză era recunoscută că având obiceiul de a-și construi cuibul din bucăți de frunze sau petale de flori.  Recent, 23% din materialul folosit a devenit plasticul pe care albinele îl găsesc în mediul poluat.

Deși nu fac parte din albine care produc miere, aceste albine sălbatice aduc un mare beneficiu ecosistemelor din America de Nord, fiind principalii agenți de polenizare, inclusiv la morcovi, rapiță sau pepeni.

Sursa: Agrointel

Foto: Agrointel, ecohoneybees, salon,

Despre autor
Absolvent al Facultatii de Geografie (UB) - specializarea Stiinta Mediului și al masterului "Evaluarea Integrată a Stării Mediului".
Scrie aici comentariul tau

Te rugam sa-ti introduci numele!

Necesar!

Te rugam sa introduci o adresa de email valida!

Necesar!

Te rugam sa scrii mesajul!

Greenly Magazine © 2017 All Rights Reserved

Designed by WPSHOWER

Powered by WordPress