Animalele au fost dintotdeauna (sau cel puţin de vreo 10.000 de ani) alături de oameni: la început, pentru a le asigura protecţie, pentru a îi ajuta să se deplaseze ori să transporte bunuri, sau ca sursa de hrană. După ce a fost considerat timp de mii de ani un «bun exploatabil», animalul domestic a reuşit să obţină un nou rol, mai important, în viaţa omului: a devenit prieten, însoţitor, a ajuns să fie privit ca un membru al familiei. Întrucât omul s-a schimbat foarte mult de la domesticirea câinelui încoace: a evoluat pe parcursul timpului, transformându-se dintr-un animal, în sensul cel mai primitiv al cuvântului, într-o creatură morală, socială şi etică, ar fi normal să modificăm şi relaţia noastră cu animalele şi să o ducem la un nivel superior.
Din punctul de vedere al legii, un animal este…
…nedefinit. În legislaţia românească, animalele au o poziţie cel puţin vagă, ceea ce poate duce la o serie de neclarităţi. Astfel, Codul Civil fie alătura „animalele” şi „lucrurile” în categoria comună a bunurilor, făcând totuşi distincţia între cele două, fie considera animalele ca fiind lucruri (exemplu: „Sunt lucruri fără stăpân bunurile mobile abandonate, precum şi bunurile care, prin natura lor, nu au un proprietar, cum sunt animalele sălbatice (…)” (Art. 941, Alin. 3).
În ceea ce priveşte legislaţia europeană, aceasta merge tot mai mult către direcţia respectului pentru animale, aşadar pentru o abordare morală a relaţiei noastre cu ele, indiferent de statutul (sălbatice, domestic) sau de utilitatea lor (animale de casă, crescute pentru hrană, pentru experienţe etc.) Europa interzice complet, începând cu anul acesta, testarea produselor cosmetice pe animale, precum şi comercializarea acestor produse pe teritoriul său. De asemenea, impune norme ce limitează suferinţa animalelor utilizate pentru producerea hranei şi condamna abandonul animalelor de companie.
Animalul: obiect sau subiect?
Atunci, de ce animalele sunt văzute de lege drept obiecte, bunuri, şi nu fiinţe sensibile? Este o alegere corectă, sau un fapt determinat de comoditate, convenienţă ori alte scopuri? Folosim animalele pentru diferite categorii de nevoi şi în activităţi foarte diverse: testarea produselor, în industria alimentară, în agricultură sau pur şi simplu ca animale de companie. Este posibil ca acesta să fie motivul? Dacă am admite din punct de vedere legal faptul că sunt sensibile, fie doar fizic, dar şi emoţional, am fi practic obligaţi să ne asumăm responsabilitatea pentru trăirile lor.
Înainte de toate, omul este, el însuşi, un animal. ADN-ul nostru este identic cu al cimpanzeilor în proporţie de 95% – însă acesta nu este singurul lucru pe care îl împărţim cu ei sau cu animalele în general. Suntem, la fel ca multe alte animale, o specie socială: trăim în grupuri sociale absolut funcţionale (precum albinele sau lupii), jucăm roluri sociale şi ne este greu să ne descurcăm singuri. Nevoia de societate este, aşadar, prezenta la diverse specii animale, reprezintă una dintre trăsăturile „animaliere” ale omului. Cum putem considera un simplu obiect ceva care se regăseşte atât de mult în noi înşine?
Omul se (auto) considera moral şi are, în acest caz, obligaţia de a fi moral inclusiv în comportamentul său cu animalele. Nu din milă sau din nevoie, ci pentru că aşa trebuie. Aşa este corect şi etic. Dacă vom continua să considerăm animalele drept obiecte exploatabile şi dacă vom continua să le exploatăm în acelaşi mod ca până acum, doar pentru că nu au cum să se opună exploatării şi alegerilor noastre cu privire la propriile lor corpuri, nu ne vom dovedi în nici un caz moralitatea.
Până la urmă, care sunt caracteristicile unice care îl fac pe om, om ? Faptul că poate vorbi articulat ? Că poseda ceea ce numim «inteligenta», aşadar capacitatea de a se interoga cu privire la el însuşi, respectiv la lumea înconjurătoare ? Dacă stăm să analizăm, nu toţi oamenii au aceste trăsături… Or, dacă urmăm aceeaşi logică aplicată animalelor, înseamnă că ar fi la fel de corect şi moral să tratăm aceste persoane în acelaşi mod. Însă aici, (auto) moralitatea intervine în forţă, întrucât este strigător la cer să exploatezi un om lipsit de apărare. Dar nu şi un animal.
Surse foto: http://www.halepetdoor.com/system/content/images/291/original/paw-to-hand.gif?1322494820, http://i.telegraph.co.uk/multimedia/archive/01690/adelie-penguins_1690914i.jpg, http://www.nous3.com/wp-content/uploads/2012/02/9.jpg
