Natura prin ochi de copil

…Sunt bucuroasă şi emoţionată să prezint acest articol, primit de la Doamna Învăţătoare BOBOC Roxana şi micuţii bobocei-învăţăcei din clasa pregătitoare de la Școala Gimnazială, comuna Ştefeşti, județul Prahova, aflaţi în grija Doamnei…Cum se vede natura prin ochi curaţi şi suflete pure de copii ? Ca în desenele de mai jos ! Merită toată admiraţia şi toate încurajările noastre, manifestate prin…multe like-uri !!

 Natura prin ochi de copil

Astăzi mai mult ca oricând, omul trebuie să învețe cât mai bine cum să-și corecteze propria natură, cum să se apere împotriva poluării, cum să-și educe întreaga personalitate. Încă de la vârste fragede, este necesar ca viitorii adulți ai acestei planete să învețe “de ce” și “cum” trebuie protejată natura, să cunoască și să înțeleagă legătura puternică dintre om și natură, dar mai ales influența acestuia asupra mediului. Misiunea pe care noi, profesorii, ne-am asumat-o este să formăm prieteni de nădejde ai mediului înconjurător, apărători permanenți ai vieții.

În acest sens și în susținerea ideilor prezentate, elevii clasei pregătitoare de la Școala Gimnazială, Comuna Ştefeşti, Județul Prahova au dezbătut în cadrul temei “Natura prin ochi de copil” diverse probleme cu care ne confruntăm, noi, oamenii, în acțiunea de a proteja mediul, iar apoi au prezentat printr-un desen/pictură cum privesc ei natura prin ochi sinceri de copil.

Prof. învăţ. primar BOBOC ROXANA

Şcoala Gimnazială Ştefeşti, Prahova.

 


Despre autor
Conferențiar Dr. la Facultatea de Geografie - Universitatea din Bucuresti
8 comentarii la acest articolScrie-l pe al tau!
  1. felicitari Roxi
    imi place

  2. Multumesc, Lui. :*:*:*

  3. foarte frumos…felicitari Roxi!!!te pupacesc

  4. Multumesc, draga mea Camy!!! Si eu te pup.

  5. Foarte frumos,felicitari copiilor si indrumatoarei,te pup ROXI…

    • Multumesc Mada. Va pup,

  6. Când privim cum arată natura privită prin ochii copiilor realizăm cât diferă de natura privită prin ochii adulţilor…
    Felicitări Roxy, ai copii talentaţi! :-P

    • Multumesc, Razvan.

Scrie aici comentariul tau

Te rugam sa-ti introduci numele!

Necesar!

Te rugam sa introduci o adresa de email valida!

Necesar!

Te rugam sa scrii mesajul!

Greenly Magazine © 2018 All Rights Reserved

Designed by WPSHOWER

Powered by WordPress