În cele ce urmează, sunteți invitați să participați la o călătorie virtuală prin istoria și geografia Parcului Național Duna-Ipoly din Ungaria. Având plăcerea și ocazia să vizitez o mică parte din el în primăvara anului trecut, am dorit să împărtășesc și cititorilor Greenly din informațiile pe care le-am obținut de pe teren și din lectura materialelor ce ne-au fost puse la dispoziție. În cadrul Parcului Național Duna-Ipoly sunt incluși Munșii Pilis, Visegrad, Borzsony, precum și Valea Ipoly, dezvoltată între localitățile Hont și Blassagyarmat, ostroavele dintre Ezstergom și God și unele părți ale Insulei Szentendre. Fondat în anul 1997, parcul este de mult protejat sub alte forme prin activitățile desfășurate de CNPA (Carpathian Network of Protected Areas), sau DANUBEPARKS (Rețeaua Danubiană de protecție a naturii).
Cele mai importante ținte de conservare propuse pentru Parcul Național Duna-Ipoly sunt:
- Conservarea clarității apelor naturale;
- Conservarea imaginii tipice a peisajului, dar și păstrarea teritoriului relativ intactă;
- Conservarea biodiversității aparținând faunei sălbatice;
- Protecţia pădurilor, solului şi a altor resurse regenerabile din cadrul parcului;
- Protecția patrimoniului cultural;
- Sprijinirea oamenilor care viziteaza cartierul din Parcul Național, cu un program de repaus adecvat și zone de recreere
Serviciul teritorial din Parcul Național Duna-Ipoly este protejat de rangeri, pentru a preveni deteriorarea şi pentru a proteja comorile naturale. Rangerii pot fi uşor recunoscuți după uniformele lor verzi, cărţile de identitate şi ecusoane. Rangerii sunt responsabili pentru controlul conformității cu reglementările protecţiei naturii, prevenirea tuturor actelor dăunătoare împotriva naturii, lansarea acțiunii în justiție pentru orice delict. Pentru a-și face munca, ei au dreptul de a identifica şi de a verifica oamenii care pun în pericol orice componente valoroase ale zonei. Rangerii au dreptul de a amenda proprietarii de dispozitive (puști de vânătoare, obiecte tăioase lăsate la baza solului, capcane) ce pun în pericol fauna sălbatică.
Gândacul din logo-ul parcului este Rosalia longicorn (Rosalia alpina). De ce au ales o insectă, o specie care nu este plăcută frecvent?
Rosalia longicorn ne aminteşte că rolul de protecție a naturii este să păstreze toate manifestările de viaţă indiferent de ataşamentul nostru emoţional. Larvele sale se dezvoltă în trunchiuri putrefiate, astfel încât gândacul este legat de păduri vechi sau moarte. Ca și un “Animal-Stemă”, logo-ul reflectă scopul de protecţie a naturii, conform căruia chiar specii cu aceste “special needs” ar trebui să aibă o şansă de a supravieţui. În plus, gândacul Rosalia longicorn este într-adevăr un animal foarte atractiv în Ungaria. Aripile sale strălucesc într-o nuanţă de oţel-albastru-negru şi antenele sale seamănă cu o pereche de şiruri lungi de mărgele. Deşi o specie protejată, nu se întâmplă prea des ca vizitatorii să aibă șanse să prindă un exemplar. Dacă se întâmplă să faci o excursie, în iulie sau august, în pădurile vechi de fag din Pilis și Berzsony, deseori pământul este foarte bine populat de aceste viețuitoare.
Imaginea prezentă a văii Dunării din această zonă a evoluat doar de câteva mii de ani. După ultima glaciațiune, nivelul Dunării a crescut datorită topirii ghețarilor şi fluviul a putut să taie o vale largă, profundă, prin Carpații Ungariei, formând frumosul peisaj al Dunării din acest parc național. Înainte şi după formarea definitivă a văii Dunării, fluviul mai larg şi mai lent a depus încărcătura sa, construind diferite insule, cum ar fi Helemba, TorpeIsland, Insulă Kecske sau parțial protejata insulă Szentendre. Peisajul văii Ipoly, pe de altă parte, a fost creat de acțiunea râului calm, lent, care a schimbat în mii de ani peisajul. Un sector de 12 kilometri lungime din această vale a fost lăsat neatins, în cazul în care inundaţiile trebuie să se îmbine cu existenţa-suport a unui mediu natural ocrotitor.
Sedimentarul din Munții Pilis se întinde de la Esztergom până în dreptul capitalei Budapesta și cuprinde un lanț de munți întins pe o direcție NV-SE. Pe partea sud-vestică a Dunării, pot fi admirați versanții abrupți, iar pe partea nord-estică se înșiră versanții domoli și mai joși. Vârful Pilis-Teto, la cei 756 m altitudine ai săi, nu este doar cel mai înalt punct al Munților Pilis, dar și al Lanțului Central Transdanubian. Rocile predominante sunt calcarul și dolomitul, ieșind la suprafața reliefului sub forma vârfurilor golașe ce sparg monotonia verde a vegetației. Relieful carstic este, astfel, bine reprezentat prin peșteri și lapiezuri, dar poate fi bine intuit și ca urmare a absenței sau slabei reprezentări a cursurilor de apă și izvoarelor de suprafață, ceea ce ne duce la concluzia că acest carst este unul matur, în care râurile și-au săpat albii în tunelurile calcaroase. Așadar, nu este deloc surprinzător că majoritatea peșterilor existente în acest parc au intrările în Munții Pilis, intrări ce constituie adevărate ”porți ale științei” spre cunoașterea uneltelor și osemintelor de reni aparținând civilizațiilor de vânători eolitici, sau pentru studierea formațiunilor speciale generate de apa termală din zonă. Nu în ultimul rând, peșterile din acești munți sunt protejate pentru habitatele ce le conțin, ideale pentru reproducerea și hrănirea speciilor de lilieci.
Ca și destinație de drumeție, Parcul Național Duna-Ipoly nu este foarte îndepărtat de teritoriul românesc, putându-se ajunge acolo fie cu automobilul, fie cu trenul, ori avionul până la Budapesta, față de care este relativ aproape. Data viitoare vom vedea ce specii faunistice și floristice se pretează acestui loc și cum au fost ele protejate.
Bibliografie:
http://www.munkacsyszfv.hu/sosto/index.html
http://www.danubeparks.org/?lang=ro_ro&park=8
http://dinp.nemzetipark.gov.hu/index.php?lang=en
http://fr.wikipedia.org/wiki/Parc_national_Duna-Ipoly