Voyage dans le Parc National Duna-Ipoly. Partea a II-a

Există nu numai în România ”un picior de plai, o gură de rai” și nici de data aceasta prea departe de milenarul Danubius…Va aduceți aminte că săptămâna trecută vorbeam despre simbolurile și organizarea Parcului Național Duna-Ipoly de pe teritoriul Ungariei. În acest articol ne vom ocupa de descrierea elementelor floristice și faunistice reprezentative din cadrul parcului.

F000189La poalele munților, pe platourile de latitudine inferioară, pădurile de stejar turcesc dețin supremația în densitate. La o analiză biogeografică mai atentă, am putea identifica stratul arborescent și arboricol, format predominant din stejarul sesil si stejarul turcesc, stratele arbustiv și subarbustiv aproape lipsind din peisaj, pe când sute de specii de plante medicinale fac stratul ierbaceu foarte bine dezvoltat. Printre stejari, arţarul de câmp şi cu frunze mici creşte, pe alocuri, chiar părul maghiar, care este o specie foarte protejată. Particularitate a parcului Duna – Ipoly este flora intermediară între regiunea Dunant și Podișurile de Nord. O mulţime de specii sunt tipice pentru această întrepătrundere de condiții biogeografice, cum ar fi Purpurascens jardinifera, extinsă în est, care nu poate fi găsita la sud-vest de Mții Pilis, în timp ce Allium suaveolens nu poate fi găsită în est. Amestecul de specii (sub)mediteraneene cu cele în favoarea unui climat mai rece poate fi explicat prin această caracteristică intermediară a florei.

F000196Suprafața parcului Duna-Ipoly este în cea mai mare parte acoperită de pădure. Pe măsură ce creşte altitudinea deasupra nivelului mării, observăm partea nordică mai rece față de partea mai caldă din sud a munţilor, imagine în care pădurea se schimbă brusc.

F000190Stejarul calcifil ocupă spații împădurite preţioase în sudul munților Pilis, preferând pantele calde, însorite… Dar în aceste păduri, stejarul turcesc, stejarul sesil și stejarul pufos sunt, de asemenea, numeroși. Speciile protejate ale acestor păduri sunt: măzărichea din munții Pilis (Vicia sparsiflora) şi Violet limodore. Pe pantele mai reci de pe versanţi, stejarul sesil în amestec cu carpenul creează aşa-numitele “păduri de stejărete-cărpinete“. Deoarece carpenul crește mai scurt, acesta formează un al doilea strat de copaci, care conferă o nuanțare în degrade a pădurii. Aceste porțiuni mai întunecate au un strat arbustiv mai puțin dezvoltat, iar din stratul plantelor medicinale trăiesc doar câteva specii perene, care cresc înainte de înfrunzire iar la începutul fenofazei de creștere a frunzelor la arbori, semințele lor ajung deja la maturare, după ce își vor fi petrecut iarna sub formă de bulbi în sol. În părțile mai înalte din munţi, versantul nordic se răcește şi pe văi aerul umed dă mediului caracteristica ideală pentru susținerea habitatelor omogene ale pădurilor de fag. În afară de fag, cenușarul european, arţarul norvegian şi carpenul cresc slab. Mai jos de stratul gros al copacilor, stratul arbustiv este subdezvoltat și în stratul de plante medicinale pot fi găsite geophytele medicinale menționate anterior.

images (1)Flora naturală de pe ostroavele Dunării și Văii Ipoly a fost afectată de activităţile umane. Sălciile cresc pe malurile mai înalte, caz în care domină specia Salix alba. În interiorul insulițelor, iarba de nisip pictează cu verde uscat solul deseori crăpat de soare. Aceste zone sunt folosite ca păşuni, dar sunt încă pline de specii de plante ruderale. Arborii și arbuștii cresc în comuniune cu plantele erbacee de stepă nisipoasă de pe pajiștile și pășunile stâncoase. Este cu adevărat frumos atunci când puful stejarului se depune pe calcarul imaculat al munților.

F000201Benzi înguste de stejari și pruni de Mahaleb sunt însoțite de arinul european, iar la baza stâncilor se întrepătrund cu sălciile fragile. Aceste pajiști cu arbori izolați se formează pe un sol subţire, iar pe crestele mai abrupte din sud, pajiștile sunt din ce în ce mai scunde. În cazul în care solul este într-o stare mai bună (mai gros şi mai bogat în elemente nutritive), lunca dezvoltă ambele tipuri de ecosisteme. De-a lungul unei văi calcaroase, ne poate întâmpina gențiana cu florile sale atractive. Peisajul din văi este foarte diferit de cel din munții Pilis şi Berzson. Componența în plante este dictată de alternantele secvențe cu ploi abundente, ceea ce face ca speciile să fie mai iubitoare de umezeală.

gandaculRosalia alpina este larg răspândită în pădurile de fag vechi. Aspectul său este foarte  spectaculos, deoarece își ascunde ”cu îndemânare” modelul petalelor pictate în albastru deschis-verzui, care este identic cu nuanța cortexului de fag. În unele locuri, rădaşca este destul de comună. Larva sa locuieşte în stejari, şi este nevoie de 3-5 ani pentru a se dezvolta pe deplin. Având în vedere scăderea numărului de arbori de stejar vechi, aflați în descompunere, specia are un teritoriu din ce în ce mai mic pe care să trăiască. Dunărea şi râul Ipoly sunt casă nu doar pentru ihtiospeciile cunoscute pe scară largă, dar şi pentru peştii rari cum ar fi Zingel zingel şi Schraetzer. Există multe specii protejate, cum ar fi Plevusca comunis, Loach stone si Gobio gobio. Ar putea fi surpinzător, dar în cele mai adânci bazine apar și mihalţul, cleanul european și păstrăvul cu solzi maronii, care își procură de obicei hrana din aceleași locuri, de aceea pot fi ghicite foarte ușor traseele unuia dintre ei, dacă le cunoaștem pe cele ale celuilalt. În ultimele decenii, calitatea apei a scăzut şi, deoarece speciile de pești sunt sensibile la poluare, numărul reprezentanților lor a scăzut. În prezent acestea pot fi găsite doar în unele pârâuri ce conțin mult oxigen. In timpul zilei se ascund sub pietre, şi sunt activi doar pe timp de noapte.

F000221Pe lângă broasca râioasă comună, care depune ouăle în habitatele umede ale munţilor, o mulţime de alte specii pot fi găsite în număr mare în acest teritoriu (broasca râioasă comestibilă, broasca agilă). După ploaie, culoarile atractive de negru şi galben punctat atrag insectele prinse în otrava secretată de glandele sale cutanate. Larvele cu branhii exterioare trăiesc în izvoarele reci. Barza neagră, care trăieşte în zonele joase şi în zonele de munte, are nevoie de un mediu paşnic, nu numai pentru odihnă, ci și pentru a pune stăpânire pe locurile sale preferate de hrănire. Spre deosebire de ruda sa, barza albă, ea construiește cuiburi în păduri, dar are nevoie de o ”pistă” liberă de decolare, astfel încât această specie să încerce să evite blocuri complet acoperite de păduri. Aceasta vânează mai ales în văile râurilor.

F000234Ciocănitoarea este rară în Ungaria, totuși cea cu spate alb trăieşte în pădurile de fag vechi ale parcului. Bufnița eurasiatică este ameninţată de extincție, nu din cauza unui efect direct al acțiunii omului îndreptată împotriva sa, ci a stilul său de viață. Aceasta depune ouăle în minele de lucru sau neutilizate ale munţilor şi pe terasele stâncoase. Perechile mai mari sunt deosebit de loiale teritoriului lor, doar cei mai tineri părăsindu-l.

Zonele inundabile și japșele de pădure sunt habitate pentru unele specii de păsări, cum ar fi stârcul cenuşiu, care trăieşte în copaci vechi. Toamna şi iarna, aceste zone sunt mult mai populate de către diferite specii de raţe, ce se opresc să ia o pauză în migrarea lor pe termen lung sau care petrec toată iarna aici. Pe pajiştile din Valea Ipoly, cristeiul de câmp poate fi auzit în mai multe locuri, în mare parte a anului. Masculii încearcă să protejeze teritoriile lor de ceilalţi, prin cântec…În ultimii ani, cosirea mecanică a determinat o scădere mare a numărului de indivizi, din păcate. Singura șansă pentru ca aceasta să supravieţuiască este dacă oamenii îşi schimbă modul de exploatare a vegetației în care se adăpostesc aceste păsări. În mod normal, numai experţii pot recunoaște liliacul de Geoffroy, intens protejat, deoarece acesta este foarte rapid și înspăimântat de prezența omului și reușeste cu succes să se ascundă privirilor, pătrunzând neobservat chiar și în podurile clădirilor. Protejarea locurile lor de iernare şi de odihnă pe timp de vară este una dintre sarcinile importante şi actuale de protecţie a mediului în cadrului parcului.

11Un grup popular de mamifere sunt rozătoarele, care servesc, de asemenea, pe post de hrană animalelor de pradă. Alunarul comestibil este, poate, cea mai interesantă rozătoare ce viețuiește în pădurile parcului Duna-Ipoly. Coada sa stufoasă, cu care se mişcă în jurul ramurilor și pe truchiurile copacilor, o înzestrează cu adevărate dexterități acrobatice. Acesta seamănă cu o veveriță din punct de vedere morfologic, dar funcțional, se deosebește prin stilul său de viaţă, fiind nocturn și hibernând din noiembrie până în mai. Marea diversitate și densitate de mamifere ce mișună atât la nivelul arborilor, cât și pe sol, își arată și ea reversul medaliei: numărul excesiv de animale sălbatice ţinute în scopuri de vânătoare creează o problemă uriaşă. Cel mai grav este faptul că ierbivorele mari numeroase (căprioare, cerbi, mufloni) calcă în picioare pajiştile, defrişează tufişurile şi consumă mugurii de pe arbuști care sunt meniți să constituie o rezervă de pădure, meniți să ajute la reînnoirea pădurii naturale. Gardurile care traversează adesea drumurile parcului sunt destinate pentru a proteja lăstarii plantelor. Unul dintre mamiferele carnivore, Lynx-ul, extrem de protejat, a fost înainte un membru permanent al faunei naţionale. Cu toate acestea, din cauza vânătorii şi a pierderii  habitatului, speciile aproape au dispărut complet din zonă, încă de la începutul secolului XX. Nu a fost vorba de observaţii ocazionale în Munții Borzsony în ultimii zece ani, acestea fiind, probabil, specimene din populaţia slovacă care a migrat spre sud. Lynx –ul este un carnivor extrem de atent, sensibil la prezenţa tulburătoare a omului, având nevoie de un habitat netulburat în păduri.

Chiar dacă nu o sa ajungeți vreodată sau prea curând în Ungaria, cu atât mai puțin să vizitați parcul, ce e de reținut este această diversitate de specii floristice și faunistice, această dinamică peisagistică apropiată ca valoare conservativă celei întâlnite la noi în țară și unele specii comune cu cele din Carpați, care atestă continuitatea și interdependența condițiilor de mediu dintre cele două țări.

Bibliografie:

http://www.munkacsyszfv.hu/sosto/index.html

http://www.danubeparks.org/?lang=ro_ro&park=8

http://dinp.nemzetipark.gov.hu/index.php?lang=en

http://fr.wikipedia.org/wiki/Parc_national_Duna-Ipoly

Despre autor
Studentă în anul II Master, specializarea Climatologie și Resurse de Apă, Facultatea de Geografie, Universitatea din București
Scrie aici comentariul tau

Te rugam sa-ti introduci numele!

Necesar!

Te rugam sa introduci o adresa de email valida!

Necesar!

Te rugam sa scrii mesajul!

Greenly Magazine © 2024 All Rights Reserved

Designed by WPSHOWER

Powered by WordPress