“Retezatul este muntele tuturor vârstelor și tuturor anotimpurilor care, prin grandoarea și culoarea lui, lasă o puternică impresie asupra vizitatorilor.” (Emilian Iliescu)
Retezat reprezintă un masiv impresionant pentru turiști încă de la începutul secolului trecut, datorită peisajului și formelor de relief specifice, dar și bogățiilor florale și faunistice pe care le deține. Grandoarea cadrului geografic prezent, alături de condițiile de viață ale plantelor și animalelor în permanență situate la limită, au dus ca în anul 1935, Masivul Retezat să constituie un Parc Național, primul Parc Național din România. Pe teritoriul său se afla rezervația științifică Gemenele, omologată cu categoria de protecție I a sistemului IUCN. Limitele rezervației științifice pe teritoriul Masivului Retezat sunt marcate cu pătrat roșu și bordură albă la exterior.
Rolul parcului național este de a ajuta la conservarea cadrului natural și a biodiversității (în mare parte endemice) și de a împiedica antropizarea, deoarece eventualele activități umane ar fi condus la deteriorarea și apoi dispariția bogățiilor cadrului natural. Datorită stricteții și a condițiilor impuse pentru a proteja bogățiile Retezatului, masivul se prezintă astăzi într-o stare foarte bună, prielnică drumețiilor montane.
Caracteristicile fascinante, părerile și poveștile pline de entuziasm ale multor prieteni sau cunoscuți pasionați de drumeții montane, ca și mine de altfel, mi-au stârnit interesul pentru a descoperi acest masiv. La jumătatea lunii iulie 2011, am format un grup și, fără amânări, am pornit cu rucsacurile în spate, spre Retezat. Știam ce ne așteaptă și eram foarte nerăbdători. În final, așteptările nu mi-au fost înșelate…
Era 18 iulie…. Plecarea a avut loc la miezul nopții, pornind din Gara de Nord cu destinația Subcetate (județul Hunedoara). Ajunși dimineața, am luat un microbuz spre cabana Carnic (situată la intrarea în rezervație). Am coborât, ne-am luat rucsacurile în spate și am pornit la drum. Vremea a fost ideală pentru un traseu ca acesta – însorită, dar puțin răcoroasă.
Şi am pornit liniștiți în amonte… Pe traseu am întâlnit una dintre cascadele reprezentative ale masivului, cascada Lolaia, unde nu ne-am putut opri fără a imortaliza momentul prin câteva fotografii. După un drum de patru ore, am ajuns la primul punct stabilit: Cabana Pietrele, unde înnoptam pentru prima oară. A doua zi din păcate, vremea nu a mai ținut cu noi, s-a înnorat și a plouat torențial ceea ce ne-a făcut să rămânem și a doua noapte la cabană.
A treia zi, dis-de-dimineață, în ciuda ploii care încă nu încetase, am pornit din nou la drum. Următoarea oprire – Lacul Bucura (2040 m). Pe măsură ce înaintam în altitudine, peisajul devenea din ce în ce mai sălbatic, datorită trecerii în etajul alpin (alcătuit preponderent din jnepenișuri, buruieni înalte sau merișor). După un urcuș de aproximativ cinci ore, am ajuns în Custura Bucurei, punct de unde urma să coboram aproximativ 200 de metri spre Lacul Bucura, intenționând să campăm. După șase ore istovitoare, socotite de la plecarea de la Pietrele, am ajuns obosiți și înfometați. Chiar dacă era jumătatea lunii iulie, am remarcat prezența redusă a corturilor, dovadă că turiștii preferă în continuare camparea în locuri mai accesibile, în general unde se poate ajunge cu mașina. Am admirat falnicele creste granitice și ne-am odihnit pentru traseul din următoarea zi. A patra zi a fost probabil cea mai obositoare, dar și cea mai spectaculoasă, deoarece am ajuns pe „acoperișul” Retezatului: Vârful Peleaga (2509m).
Traseul nu este unul tocmai simplu. Începând cu altitudinea de 2300m, dispare aproape orice urmă de vegetație, instalându-se etajul alpin, format din lespezi granitice. Acolo, orice pas greșit te poate costa un accident, dacă nu ești concentrat la drum. Diferența de nivel față de Lacul Bucura este de doar 500m, dar panta este una considerabilă, ceea ce îngreunează traseul. Celor care reușesc să ajungă sus, le urez să aibă parte de un cer cât mai senin, deoarece peisajul observat de pe vârf este unul extraordinar, sălbatic și rar întâlnit. Dacă veți reuși să faceți traseul când zăpada e încă prezentă (în mare parte a anului), peisajul devine feeric, astfel că ajungi să te întrebi dacă ești în Carpați sau Alpi…
Obosiți și înfometați, ne-am bucurat fiindcă am reușit să mâncăm după atâta timp o mâncare caldă și să bem o bere. Desigur, la Bucura, facerea focului sau „instalarea” grătarului erau interzise, majoritatea mulțumindu-ne cu conservele proprii, biscuiți sau alune. Ultima zi am petrecut-o la Cheile Buții, ne-am odihnit regește, am mâncat și am plecat spre Uricani, iar după aceea spre Petroșani, de unde urma să luăm trenul spre București, loc în care aveam să ajungem după miezul nopții.
A fost o experiență specială, o săptămână în care am uitat de Facebook, Messenger, Internet, televizor, chiar și de multi prieteni, deoarece semnal pentru telefon mobil nu prea există în Retezat, acoperirea fiind de 10-15% din teritoriu. Practic, a fost o dezintoxicare de stresul cotidian, mass-media și zgomotul mașinilor și al mijloacelor de transport din orașe. A fost o perioadă în care fiecare ne-am pus gândurile în ordine și ne-am bucurat de energia pe care ți-o poate dărui puțină singurătate în mijlocul munților. Ar mai fi multe de povestit, dar vă las pe voi să descoperiți singuri acest masiv, cu adevărat un templu al naturii…
Articolul și fotografiile sunt realizate de Dan Popescu, absolvent al Facultăţii de Geografie, specializarea Geografia Mediului, iubitor de drumeții şi frumos, pe care îl mai așteptăm în sânul familiei Greenly cu alte povestiri minunate de prin țară și nu numai.
Surse: https://www.facebook.com/pages/DanPopescu-Photography/166934463386238
Monografia P.N. Retezat a Fundatiei Salvamont Lupeni.
