Sa fie limpede! Calitatea apei în cadrul Complexului Lagunar Razim-Sinoe

Bună ziua dragilor, haideți să descoperim împreună câteva detalii cu privire la starea actuală a calității apei din cadrul Complexului Razim-Sinoe. Dar mai întâi vă voi prezenta principalele aspecte geografice.

Geneza Complexului lagunar este puternic influențată de aluviunile transportate de-a lungul Deltei Dunării în decursul a peste 1000 de ani. În ceea ce privește localizarea, acesta este situat în sudul Deltei și ocupă o suprafață de peste 11.000 de kilometri pătrați, din care suprafața lacurilor este de 863 de kmp. O mare parte a complexului constituie o zonă depresionară ce  inițial a fost acoperită de apele maritime și apoi fragmentată, formându-se cordoane și grinduri.

Activitățile umane și-au pus amprenta asupra complexului în decursul ultimilor decenii, astfel, în urma amenajărilor hidrotehnice acesta a fost transformat în doua unități distincte: Unitatea Razim și Unitatea Sinoe.

Unitatea Razim este formată din lacurile Razim, Goloviţa, Zmeica şi Babadag . Cel mai important lac este Razim, ocupând o suprafață de aproximativ 400 de kilometrii pătrați și are o adâncime maximă de 3,2 metri. Unitatea a fost izolată de influența mării și transformată în rezervor de apă dulce ce alimentează sistemele de irigații aflate în vecinătatea complexului.

Prin canalele Dranov și Dunavăț, laguna Razim primește un aport fluvial provenit din Dunăre, prin legătura cu brațul Sfântul Gheorghe.

Unitatea Sinoe este alcătuită din lacurile Sinoe, Nuntași și Tuzla. Unitatea comunică cu Marea Neagră printr-un stăvilar. Lacul Sinoe ocupă o suprafață de 135 de kilometrii pătrați și are o adâncime maximă de 1,6 metri.

Complexul Lagunar Razim-Sinoe este inclus în Rezervația Biosferei Delta Dunării și prezintă interes, atât din punct de vedere botanic, cât și din punct de vedere al viețuitoarelor sau al atracțiilor culturale pe care le adăpostește. În prezent, în aria complexului lacustru se găsesc 10 din cele 20 de arii strict protejate ale Rezervației, în perimetrul cărora se păstrează, în condiții nemodificate sau puțin modificate de om, specii de plante și animale precum și mediul lor de viață. Rolul lor principal este de conservare a vegetației caracteristice și de refugiu pentru diferite specii de animale.

17553424_10202788336987410_5752779381915881907_n

Calitatea apei din cadrul Complexului Razim-Sinoe este determinată de calitatea apei Dunării datorită legăturii Dunăre-Deltă-Complex Lagunar. În urma acestei legături directe, sursele de poluare ale complexului sunt influențate și de sursele de poluare a Dunării.

Principala sursă de poluare a Complexului lagunar este reprezentată de apele uzate, chiar daca acestea nu sunt deversate direct in lagună. Din cauza legaturii directe cu Dunărea, cel mai afectat este lacul Razim. O altă sursă de poluare este reprezentată de activitățile agricole ce se desfășoară în apropierea complexului deoarece se utilizează îngrășăminte chimice. De asemenea, o sursă importantă de poluare este industria, deși nu se desfășoară activități industriale în zonă , din cauza legăturii cu Dunărea, complexul Razim-Sinoe este afectat indirect de această ramură economică. Complexul lagunar este afectat și de poluare în urma transporturilor pe brațele Dunării.

Monitorizarea calității apei în zona complexului Razim-Sinoe se realizează prin intermediul stațiilor de monitorizare cu ajutorul cărora se fac determinări asupra principalilor poluanți. Starea calității apei este apreciată în urma încadrării în clase de calitate a grupelor de indicatori.

În anul 2015, indicatorii regimului de oxigen reprezentați de oxigenul dizolvat, consumul biochimic de oxigen (CBO5) și consumul chimic de oxigen (CCO-Mn și CCO-Cr), au înregistrat valori care au corespuns în general clasei I și clasei a II-a de calitate. Excepție face indicatorul CCO-Cr ale caror valori au corespuns, în general, clasei moderate. Calitatea lacului Razim este puternic influențată de descarcările de substante organice din fluviul Dunărea. Astfel încarcarea provenită din Dunare este de 105 ori mai mare pentru CBO5, 57 ori pentru oxigen dizolvat, 350 ori pentru fosfor total și 140 ori pentru azot total decât cea provenită din bazinul propriu al lacurilor Babadag si Razim.

În ceea ce privește nutrienții, s-a constatat că rolul Deltei Dunarii în stocarea/reținerea nutrienților raportat la încarcările totale ale Dunarii este nesemnificativ, fiind estimat la 2-3 %. In consecinta incarcarile de nutrienti din Dunare ajung in totalitate in Marea Neagra. Pentru lacurile deltaice  s-a constatat că azotul mineral se regăsește în limitele claselor de calitate I și II, iar fosforul total a prezentat concentrații medii corespunzătoare claselor de calitate I – III. Creșterea continutului de fosfor s-a remarcat în anul 2015 pentru lacul Sinoie.

Metale grele ca: fierul, cadmiul și plumbul se regăsesc în concentrații corespunzătoare claselor IV si V de calitate pentru toată zona complexului lagunar. Zincul și nichelul au în general concentrații medii corespunzătoare clasei bune de calitate.

Din categoria micropoluanților organici de tipul pesticidelor organoclorurate s-au intregistrat depășiri ale limitei clasei a II –a de calitate pentru concentratiile de lindan si DDT. Lindanul a înregistrat o evoluție pe o scară foarte largă de la clasa I până la clasa a IV-a, în timp ce DDT-ul s-a încadrat, în general, în clasa a V-a de calitate.

Eutrofizarea este o formă de poluare a ecosistemelor acvatice continentale cauzată de imbogătirea excesivă naturală sau artificială a apelor cu nutrienți, în principal fosfor și azot. Spre deosebire de procesul natural, eutrofizarea determinată de om este un proces rapid, care determină schimbări succesive și profunde ale stării ecosistemului acvatic, ducând la degradarea lui și la afectarea folosințelor pentru care a fost creat : alimentări cu apa, piscicultură, agrement, etc.

Eutrofizarea afectează toate categoriile de ecosisteme acvatice, râuri, lacuri, ape tranzitorii și ape costiere, manifestându-se însă cu precădere în ecosistemele stagnante și semi-stagnante: lacurile naturale, lacurile de acumulare, Delta Dunării și zona costieră a Mării Negre. Gradul de eutrofizare al ecosistemelor acvatice se exprimă în principal prin concentrația nutrienților (azot total și fosfor total), gradul de saturație în oxigen și biomasă fitoplanctonica.

 În cazul Deltei, cantitățile mari de nutrienți aduse de fluviul Dunărea din întregul bazin, au contribuit semnificativ la apariția fenomenului de eutrofizare a lacurilor deltaice, a cărui intensificare s-a observat în special după anii 1980, determinând schimbări importante ale florei și faunei acvatice. Contribuția surselor locale de poluare la eutrofizarea lacurilor deltaice a fost nesemnificativă în comparație cu aportul Dunării, acestea având numai impact local. Amplificarea fenomenului de eutrofizare a fost favorizată și de creșterea debitului mediu al apei preluat și transportat de canale în interiorul, consecință a dragării canalelor realizate în Deltă în perioadă 1961-1989.

Articol scris de  Hugeanu Roxana – Cătălina, colaborator Greenly.

Delta Dunarii

Despre autor
Acest user este dedicat tuturor colaboratorilor Greenly! Studenti, masteranzi, doctoranzi sau pur si simplu oameni din intreaga tara, din intreaga lume care impart aceeasi pasiune, ecologia. Si isi doresc sa-si imparteasca ideile prin intermediul revistei Greenly. Le multumim din toata inima!
Scrie aici comentariul tau

Te rugam sa-ti introduci numele!

Necesar!

Te rugam sa introduci o adresa de email valida!

Necesar!

Te rugam sa scrii mesajul!

Greenly Magazine © 2017 All Rights Reserved

Designed by WPSHOWER

Powered by WordPress