In vara aceasta am ajuns la Nisa, ca „ambasadoare” in Romania a Scolii de limba franceza Azurlingua, L’Ecole de Français, Nice…dar aceasta este o alta poveste, care se citeste pe un alt blog…
Am fost cazata, alaturi de ceilalti „ambasadori” ai scolii din diverse tari, in caminul Liceului Honoré d’Estienne d’Orves, cel mai mare din Nisa, aflat langa Parcul Natural urban d’Estienne d’Orves, unul dintre cele mai frumoase vizitate de mine, din care nu as mai fi vrut sa plec si in care am petrecut ore de neuitat !
Parcul Natural urban d’Estienne d’Orves este o insula de verdeata aflata in inima orasului Nisa, pe colina St Philippe ! Eu l-am vizitat cu o zi inainte de a parasi orasul si afirm cu mana pe inima ca acele ore au fost unele dintre cele mai frumoase din viata mea, in care, intr-un chip misterios, s-a produs o „translatie” in perioada copilariei… greu de explicat in cuvinte, stiu doar ce am trait si simtit…Este un parc superb, cu o aparenta minunata de salbaticie ! O data ajunsi acolo, sa stiti ca nu va va deranja nimeni !
Exista locuri pentru popas, bancute, puteti sta pe iarba, pe paturica (asa cum am facut eu), putinii turisti sau localnici pastreaza o distanta de bun simt intre ei, puteti face plaja, puteti alerga dupa bondari (cum am facut tot eu) sau soparle…ori puteti face orice alt lucru frumos ! Indicatoarele sunt realizate din trunchiuri de copac, pe care sunt pictate veverite aratand directia buna catre obiectivele din parc la care doriti sa ajungeti ! Este unul dintre cele mai frumoase locuri din Nisa !… Eu am regretat ca l-am vizitat abia cu o zi inainte de plecare, practic ultima mea zi plina in acest oras drag sufletului meu si am intrat in parc pe la ora 14.30…Poate de aceea mi s-a parut foarte pustiu, fiindca era tare cald si cred ca oamenii preferau sa stea in case, la racoare…Parcul merita insa o zi intreaga !…Locul este feeric, cu extrem de putini turisti si localnici iar panorama este de vis ! Din parc se observa aeroportul orasului Nisa, se vad toate avioanele care decoleaza si aterizeaza iar daca aveti un binoclu performant, puteti sa va asigurati ore bune de placere numai privind la aeronave !
Revenind la date concrete, parcul se intinde pe aproximativ 15 hectare si este rezultatul a doua achizitii: fosta proprietate a Castelului Miramar si terenul mostenitorilor familiei d’Estienne d’Orves. Solul este de tip „puding”, adica o varietate de conglomerat foarte compact, format din blocuri rotunjite si pietris (din engl. pudding, fr. poudingue). Inaintand pe traseu, se observa un afloriment frumos, constituit din pietre cimentate, aflate sub arbusti. Trebuie sa mentionez ca parcul are amenajate poteci, locuri pentru picnic si locuri de joaca pentru copii iar la intrare exista si o parcare foarte spatioasa. Parcul Natural urban d’Estienne d’Orves este pazit iar pe timpul noptii este inchis.
In parc exista peste 500 de maslini centenari si unul milenar, pini, stejari, frasini, hamei, roscovi, toti arborii fiind ocrotiti. Flora mediteraneana este, desigur, la ea acasa, dezvoltandu-se frumos si incantand turistii. In zona cu maslini a parcului am poposit mai mult timp, incercand sa „simt” vremurile trecute doar privindu-i pe acesti „frumosi”, pe maslini…sau chiar atingandu-i si imbratisandu-i…Sentimentul de a fi inconjurat de sute de maslini este greu de descris…bucurie, mirare, emotie, nostalgie…sau toate la un loc!
Am trecut si pe langa o vila veche, Villa Bellevue, fosta casă a contelui d’Estienne d’Orves, in apropierea careia se afla un mic iaz cu pestisori ! Locul parea usor straniu…Iti puteai imagina cum pe timpuri doamne elegante isi etalau rochiile frumoase, cum copii nazdravani alergau in jurul iazului, cum domni sobri ii apostrofau, incercand sa-i linisteasca…Eu ma asteptam dintr-o clipa in alta ca aceste „clipuri’ din imaginatia mea sa devina realitate !
Daca va atrage avifauna, sa stiti ca puteti intalni pitulici, pitigoi si randunele. Entomologii vor fi incantati sa afle ca insectele se simt minunat in acest parc, albinele si bondarii facand „curte” in permanenta superbelor flori ! Cantecul cicadelor va va insoti si aici ca si in restul orasului. Pentru cei pasionati de herpetologie, am o veste: am surprins o Tarentola mauritanica („la tarente”, in limba franceza), specie de Gecko (Gekkonidae), in special nocturna sau crepusculara, dar uneori activa si ziua. Se ascundea de razele soarelui intr-un cos de gunoi din lemn dar am pandit-o si am reusit sa o fotografiez. Tarentola mauritanica este intalnita des in regiunea mediteraneana, pe roci, trunchiuri de arbori, in interiorul si exteriorul caselor etc.
Ce sa va mai povestesc ? M-am bucurat de prezenta curmalilor, agavelor, smochinilor…si le-am transmis prin atingeri afectuoase sau chiar prin imbratisari viguroase toata iubirea mea !
Dragii mei, voua ce parcuri naturale vizitate v-au placut cel mai mult ? Ce arbori v-au emotionat ? Ati imbratisat vreodata un copac ?
Dragi cititori, astept cu incantare, ca de obicei, comentariile dumneavoastra in legatura cu acest articol. Daca v-a placut, puteti sa-l votati !
De asemenea, pentru a fi la curent cu cele mai noi articole scrise de redactorii Greenly Magazine dar si de colaboratori, va invitam sa va abonati la newsletter-ul revistei noastre !
Fotografiile sunt realizate de autoarea articolului.
Mihai Olenici
26/01/2012
Foarte frumos articolul. Si incitant. Imi place ideea de parc natural urban.
Eu umblu mult prin paduri, mai ales in Muntii Apuseni. De fiecare data cand intru intr-o padure am sentimentul ca patrund intr-o lume magica, plina de farmec. Inca ma astept sa vad vreun inorog disparand dupa copaci sau niste pitici cu lampase umband de colo-colo.
Demult, copil fiind, am plecat intr-o zi torida de vara intr-o plimbare [pentru mine era si o aventura, ma simteam un mic explorator :)] la padure. Aceasta padure de care ma simt foarte legat se gaseste in Muntii Codru-Moma, la cativa km de oraselul meu. Era in vremea aceea [la un moment dat silvicii a taiat-o insa cu timpul s-a regenerat iar acum redevine padurea de odinioara] o padure de fag batrana, deosebit de frumoasa cu copaci inalti si vigurosi iar pe sol, datorita coroanelor dese ce pastrau racoarea si nu lasau sa patrunda prea multa lumina era un strat gros si moale de muschi in care te afundai atunci cand paseai. De altfel intreaga zona e foarte pitoreasca. Pana la padure traversam un satuc situat intr-o vale ingusta, strabatuta de un parau al carui izvor e undeva, in inima padurii . Tot in padure paraul face si o cascada mica, ce cade pe un prag stancos. Inca mai sunt raci in acest parau si in fiecare vara ma duc sa-i vizitez :)
Am ajuns in padure topit de caldura si m-am intins pe jos, pe muschiul moale si racoros, sa ma odihnesc. Stateam intins pe spate , langa un fag inalt pana la cer si priveam in sus. Coroanele erau dese si nu se vedea prin ele. In momentele acelea ma si mteam una cu padurea. Clipele petrecute acolo m-au marcat pe viata. Cand m-am ridicat am imbratisat copacul langa care am stat – a fost prima data cand am facut acest gest. De atunci il fac ori de cate ori am ocazia. In semn de recunosinta si de iubire.
Imi plac foarte mult si padurile de molid. Mi se par atat de misterioase! Doamne, si sunetul acela ca de inceput de lume, al vantului suierand printre cetini!… Dar asta este alta poveste… :)
Valentina Manoiu
26/01/2012
Este emotionant comentariul dumneavoastra :)! Aveti mare dreptate, padurile sunt un loc magic :)! Si chiar si unele parcuri !
Sa va povestesc si eu acum, asa, intre 4 ochi si 2 suflete :))! Eu m-am nascut si mi-am petrecut cea mai mare parte a vietii in Bucuresti…din pacate…
Insa, in vacante ma bucuram de iubirea bunicilor si frumusetea altor locuri. Bunicul meu, ardelean din Blaj, a fost detasat pe la sfarsitul anilor 50 in Regiunea Vaslui (cum se numeau atunci judetele)…si a ramasa detasat 20 de ani :)))! Era inspector ADAS, singura “companie ” de asigurari din acele timpuri, in Romania :). In perioada asta de 20 de ani s-au petrecut multe evenimente…printre altele si nasterea mea :))). Pana in clasa a IV-a, inclusiv, mi-am petrecut toate vacantele mari la Vaslui…Preferatul meu era Parcul Copou, aflat destul de departe de casuta unde locuiau bunicii mei. Acolo intram intr-o alta lume !!! M-as fi dus zilnic, carandu-mi papusa preferata dupa mine :)!! Insa bunica mea, saracuta, Dumnezeu s-o ierte, nu-mi impartasea entuziasmul si energia :)))! Am multe amintiri frumoase din acel parc…si unele amuzante, legate de genunchi zdreliti, zgarieturi si vanatai :D! Dar cred ca o copilarie fara genunchi cu “coji” :)))) nu este copilarie :D! Apoi, dupa 20 de ani (ca in Dumas :D), bunicul a revenit la Blaj, ca director (deja era batran si cu experienta multa) de sucursala ADAS (una foarte-foarte micuta :)) ). Din clasa a V-a pana la varsta de 30 de ani, mi-am petrecut toate vacantele si concediile la Blaj. Apoi, dupa moartea bunicului, am mai petrecut cateva concedii, pe parcursul a 5 ani de zile, in “Mica Roma”, cum o numea Eminescu :)…Dupa aceea, am luat-o pe bunica din Blaj, ca sa avem grija de ea si…nu am mai vizitat Blajul de aproape 11 ani :(…tot zic sa ma intorc dar…poate anul asta :)! Revenind la orasul de la confluenta Tarnavelor :), in vacante mergeam prin paduri, pe dealurile din jurul orasului sau in Comuna Bucerdea Granoasa, de unde era bunicul :)!…Doamne, cat de frumos era…am senzatia ca au trecut 100 de ani de atunci!! Am avut asa niste vacante minunate in Ardeal, cum nu va pot spune :D! Ultima aventura frumoasa in padure a fost in anul 1985…am urcat pe un deal mare, cu sora mea, bunicul si bunica (aveau deja 62 si 61 de ani :) )…am gafait, transpirat dar si cand am ajuns :D!!… Era raiul coarnelor si coacazelor…si alunelor si dudelor :))))! Doamne, ce bune erau si ce dor mi-e de ele :D! Insa, in ziua aceea, ne-a apucat ploaia…Pana in varful dealului nu ne-am intalnit decat cu doi oameni (!!!) si ne simteam stapanii dealului si ai padurii :)))! Noi, “fetele” ne tot gandeam ce vom face…insa bunicul, un om foarte destept, cu o intelepciune nativa, ne-a facut un adapost din tot felul de crengi si…surpriza mare!!!…a reusit sa aprinda si un foc mic, la care ne-am incalzit ! Acea ora in care am stat in adapostul improvizat a fost ca un basm :)!…N-o voi uita niciodata si mereu retraiesc acele clipe…poate si din cauza dorului sfasietor pentru acele locuri si pentru bunicii care nu mai sunt…
Si eu iubesc padurile si “copiii” lor, copacii…si ii imbratisez de cate ori am ocazia :)!…Va multumesc pentru ocazia pe care mi-ati dat-o, de a impartasi aceste emotii (cu lacrimi, in acest moment) si amintiri care sper ca nu au plictisit prea mult :)!…O seara minunata va doresc :)!…