Parcul Naţional Wigry adăposteşte aproape 1000 de specii de plante vasculare, peste 200 de specii de briofite şi 300 de specii de licheni. Pădurile primordiale acoperă 62% din suprafaţa parcului, variind ca specii, vârstă şi dispunere spaţială. În partea de nord predomină pădurile mixte, iar în sud, pe soluri mai puţin fertile, pădurile de conifere – brazi, molizi si pini. Specii frecvent întâlnite sunt: stejarul englezesc, mesteacănul argintiu, plopul, carpenul, frasinul, teiul, arţarul norvegian, arinul negru, castanul, dar şi arbuşti precum păducelul, afinul roşu, sau plante endemice precum crucea voinicului sau roua cerului. În cadrul pădurilor, se iau măsuri de protecţie împotriva eroziunii solului, precum şi pentru ajustarea numărului de ierbivore la capacitatea habitatului sau menţinerea vegetaţiei naturale, existând 88 de specii floristice protejate.
Până în prezent, pe teritoriul parcului au fost identificate 1700 de specii de animale, dintre care 300 protejate – 46 de specii de mamifere, 202 specii de păsări, alături de numeroase reptile şi amfibieni. Cel mai reprezentativ mamifer, care este şi simbolul parcului, este castorul european (Castor fiber), populaţia fiind apreciată la aproximativ 250 de animale. Pădurile primordiale reprezintă habitatul pentru numeroase familii de mamifere, de la lupi şi lincşi până la iepuri de câmp. În zonă se întâlnesc frecvent răpitoare, cum este cazul vulturului, dar şi specii ca şorecarul comun, acvila ţipătoare mică, gaia neagră, gaia roşie, eretele, deosebit de interesante în cadrul avifaunei. În apele limpezi ale lacurilor pot fi observate lebede, o multitudine de specii de raţe, corcodelul, lişiţa, pescăruşul negru şi, mai rar, raţa cu ciuf sau ferestraşul mare. Fauna piscicolă este reprezentată prin 32 de specii ca, de exemplu, plătica, linul, morunul, crapul, bibanul, ştiuca, anghila şi păstrăvul.
Regiunea Suwalki, în principal prin intermediul Parcului Naţional Wigry, este foarte atractivă pentru turişti, excursioniştii şi bicicliştii găsind aici peste 190 km de trasee, campinguri sau sate de vacanţă. Turismul este practicat aici tot timpul anului, prin intermediul potecilor forestiere marcate, al traseelor turistice generale sau tematice. Turismul lacustru – canotajul, bărcile cu motor şi velierele – sunt permise doar pe 8 din cele 42 de lacuri, excluzând insulele, din iunie până în octombrie, iar pe lacul Wigry sunt disponibile vaporaşe pentru scurte croaziere. Râul Czarna Háncza reprezintă una dintre cele mai frumoase rute de canotaj de pe teritoriul Poloniei. Pe lângă spectaculoasa viaţă sălbatică şi frumuseţea peisajului, pe raza parcului există numeroase obiective aparţinând patrimoniului cultural, activitatea umană în zonă datând din Paleolitic, fapt dovedit de prezenţa a peste 180 de situri arheologice. Poate cel mai valoros monument este Complexul Monahilor Camaldolezi, locul unde Papa Ioan Paul al II-lea a locuit în timpul pelerinajului său în Polonia din iunie 1999, situat pe o peninsulă, de unde există o vizibilitate excelentă asupra Lacului Wigry.
Mai mult, Muzeul Wigier, situat pe teritoriul parcului, găzduieşte tot timpul anului expoziţii permanente şi temporare, îmbinate cu funcţia educaţională a muzeului şi cu cea de birou de informare turistică. O vizită la Muzeul Wigier este o călătorie în timp şi spaţiu. Expoziţia permanentă a muzeului prezintă istoria peisajelor din aria Wigry, simulează un voiaj prin adâncimile lacurilor, râurilor, turbăriilor, precum şi în interiorul ecosistemelor Parcului, dar face referire şi la activitatea umană desfăşurată în zonă, la istoricul şi realizările fostei staţii hidrobiologice. Călătoria începe cu un aspect al peisajului din urmă cu 12 000 de ani, în timpul glaciaţiunii, şi continuă, în ordine cronologică, trecând de la aşezările vânatorilor de reni până în prezent. Muzeul mai găzduieşte şi un laborator pentru activităţi de învăţare interactivă, precum şi o sală de proiecţie şi oferă o largă ofertă educaţională, personalizată pentru diverse vârste şi niveluri de înţelegere, cuprinzând de la informaţii generale despre ecosisteme, modelarea reliefului sau proprietăţile apei până la seminarii despre speciile de peşti sau despre comportamentul castorilor.
Aşadar, dacă aveţi drum prin Polonia, Parcul Naţional Wigry este destinaţia eco perfectă, oferind oportunitatea de a admira peisaje spectaculoase şi diverse şi de a asculta muzica naturii, rămasă neschimbată graţie unui management eficient, cu accentul pe dezvoltare durabilă.
Bibliografie:
1.Szkiruc, Z., (2010), „The Wigry National Park”, Publication of the Wigry National Park in Krzywe, Suwalki
2.Richards, J., (2009), „Poland”, Parma Press, Marki
3.http://www.wigry.win.pl/index_en.html
4.Google Earth
Articol scris de colaboratoarea revistei Greenly, Olimpia Copăcenaru, studentă în anul I la secția Geografie Didactică, Facultatea de Geografie, Universitatea București.