La sud de Țara Loviștei, Țara lui Seneslau și la nord de Cnezatul lui Farcaș – Masivul Cozia și parcul său național…

Declarat prin ordinul nr.7 al Ministerului Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului și oficializat prin Legea nr. 5/2000 de aprobare a Planului de amenajare a teritoriului, Parcul Național Cozia este nu numai o destinație turistică, ci și un tărâm de explorat științific, ce nu-și epuizează niciodată avuțiile…

Parcul este localizat integral în masivul Cozia, la care se mai adaugă partea estică a Munților Căpățânei (Năruțiu) și extremitatea sud-estică a Munților Lotrului (Dobra) și este traversat de la nord la sud de Râul Olt.  

cozia1Parcul Național Cozia se află chiar în centrul țării și, în trecut, se suprapunea unui teritoriu stăpânit de voievozii Seneslau (extremitatea nordică) și de Farcaș (extremitatea sudică). Mai târziu, zona a fost cunoscută sub denumirea de ”Țara Loviștei”. Ineditul său geologic, geomorfologic, hidrologic și biogeografic a atras mereu fie locuitorii autohtoni, în căutarea lor de habitate prielnice unei viețuiri de durată, fie năvălitori care și-au aflat acolo sfârșitul în luptele lor de cucerire, pierdute în fața neamului nostru.

parcul coziaâCercetările geomorfologice au pus în lumină particularitățile masivelor incluse în acest parc. Culmile sunt grupate sub formă de muchii, cu vârfuri ascuțite și însoțite de abrupturi (Sfinxul Coziei, Colții Foarfecii, Dacul), alcătuite din formațiuni cristaline (în special gnaise) și sedimentare (în extremitatea sudică). După numele masivului principal s-a denumit și relieful zonei, relief de ”tip Cozia”, care constă în versanți abrupți, inaccesibili, cu înclinări de 45-60o, etajarea aproape concentrică a treptelor hipsometrice de la 300 m la 1600 m altitudine, orientarea radială a culmilor și văilor către depresiunile învecinate, gruparea culmilor abrupte în unitatea structurală cristalină (specificul geologic al parcului fiind dat de prezența gnaisului de Cozia) și a culmilor domoale din sud în formațiuni sedimentare (calcare recifale, conglomerate cu gnais și gresii, marne).

Altimetric, unitatea structurală central-nordică este mai înaltă (peste 1000 m altitudine) și este alcătuită în totalitate din formațiuni cristaline, iar cea sudică este mai scundă (munți sedimentari), situată la 600-1000 m și cuprinzând culmile orientate spre sud și sud-est, Păușa, Sulița, Sitarul, Căliman, Haiderul.

cozia2Văile sunt puternic adâncite, prezentând o energie de relief de cca. 350-450 m față de culmile învecinate și având un profil longitudinal în trepte, cu numeroase căderi de apă și repezișuri (Cascada Lotrișor, Cascada Gardului). Pe lângă formele de relief masive, greoaie, se mai întâlnesc și forme de relief ruiniform, apărute în urma manifestărilor tectonice și amplificate de către procesele de modelare externe predominant cuaternare (dezagregare, frecvente cicluri de îngheț-dezgheț). Este vorba de hornuri, arcade, chipuri de piatră antropomorfe și zoomorfe, grote, portaluri, punți suspendate – Sfinxul Coziei.

Cel mai înalt vârf este Ciuha Mare sau, simplu, vârful Cozia (1668 m), urmat de vârful Ciuha Mică (1629 m), sau Vf. Rotunda (1593 m). Vârfurile sunt despărțite de curmături adânci și abrupte.  Expoziția predominantă sud-estică, determinată de direcția direcția de curgere a Oltului, posibilitatea reliefului de a fi îmbrăcat aproape până pe cele mai înalte vârfuri de păduri masive, au permis înaintarea gorunetelor și stejăretelor până la altitudini de aprx. 1000 m (inversiuni de vegetație). Aceste inversiuni sunt explicate prin expoziția versanților, în general însorită, care permite instalarea gorunului la cele mai mari altitudini din țară (1200-1300 m), până aproape de zona amestecurilor de molid și brad sau zona molidișurilor pure. În același timp, bradul și fagul coboară pe unii versanți umbriți până la altitudinea de 300-400 m, luând locul gorunului.

cozia 4În Parcul Național Cozia – în drum spre Obârșia Lotrului

Masivul propriu-zis al Coziei, prin relieful său unic, altitudinile mari și pădurile compacte deasupra cărora se pot zări stâncile golașe așezate aproape la verticală, ce adăpostesc Stația Meteorologică din Vârful Ciuha Mare, domină plaiurile și depresiunile limitrofe drenate de râul Olt cu cca 1000-1100 m. Ca o cetate de stâncă, un horst atât în sens geomorfo-tectonic, cât și biogeografic, ce păzește ca un străjer firul Oltului, Masivul Cozia ține în prizonierat între contraforturile sale de gnais numeroase endemisme atât floristice, cât și faunistice (trandafiul Coziei – ce este protejat în rezervația științifică propriu-zisă, măceșul argeșean). Dintre speciile ce se succed în etaje de vegetație merită menționate gorunetele (Quercus petraea ssp. polycarpa și Q. petraea ssp. daechampii), făgetele, amestecurile de molid, brad și fag, tufărișurile scunde de anin de munte (Alnus viridis), tufărișurile de Rosa canina, Rosa villosa, sau tufărișurile de ienupăr (Juniperus communis var. intermedia).

cozia 3Defileul Oltului, pe lângă rolul său turistic, complexității sale geomorfologice și geologice și frumuseții sale hidrologice, are terasele numite de climatologi ”Porți ale vântului”, datorită intensificării vânturilor canalizate de-a lungul său, care iarna depun zăpadă în straturi mari în locurile adăpostite de-a lungul Oltului.

Așezarea geografică a parcului, în principal a Masivului Cozia, protejat la nord de curenții reci și precipitațiile excesive, prin culmile Munților Făgăraș, și influențat la sud de curenții calzi, submediteraneeni, care urcă pe Defileul Oltului, precum și de structura mineralogică a rocilor (gnaisul de Cozia la nord, respectiv calcarele la sud), de poziția izolată a unora dintre stânci, de diferențele mari de energie de relief, a favorizat crearea unor microclimate specifice. Poate cel mai atipic este microclimatul cu influențe submeditaraneene din sudul parcului național, unde media termică anuală depășește 10oC, iar amplitudinile termice nu depășesc 20oC. Din aceste caracteristici  climatice derivă și o anumită interferență fitoclimatică ce presupune pătrunderea unor specii forestiere xerofil-termofile meridionale dinspre Munții Banatului, cum ar fi: mojdreanul (Fraxinus ornus), nucul (Juglans regia), scorușul grecesc (Sorbus graeca), scumpia (Cotynus coggygria), care ajung până la altitudini de 700 m. de asemenea, pe valea Oltului, curenții au permis diseminarea unor specii de stepă euro-asiatică.   

DSC05258Nu în ultimul rând, printre speciile rare, și ele bine reprezentate, pot fi zărite: floarea de  colț (Leontopodium alpinum), garofița de munte, laleaua pestriță, mixandrele de stâncă.

Parcul Național Cozia – geografie, drumeție, reverie…

Fotografii: autor în vacanțele din 2010 și 2012

Bibliografie:

1. Beldie, Al., (1977), Flora României, Vol. 1, Editura Academiei București, București;

2. Velcea, Valeria, Savu, Al., (1992), Geografia Carpaților și Subcarpaților Românești, Editura Pol, București

3. ***, Parcuri naționale, naturale și Rezervații ale Biosferei din România, (2003), Min.Agr., Păd., Apelor și Mediului, București

Despre autor
Studentă în anul II Master, specializarea Climatologie și Resurse de Apă, Facultatea de Geografie, Universitatea din București
Scrie aici comentariul tau

Te rugam sa-ti introduci numele!

Necesar!

Te rugam sa introduci o adresa de email valida!

Necesar!

Te rugam sa scrii mesajul!

Greenly Magazine © 2019 All Rights Reserved

Designed by WPSHOWER

Powered by WordPress