Pe lângă apele aparent nesfârșite și spuzite de viețuitoare, deasupra întinderilor în toate nuanțele de verde ale vegetației higro și hidrofile, Delta Dunării ne întâmpină și cu alte frumuseți care scapă uneori privirii. Deși stația meteorologică Sulina este cunoscută ca fiind cea la care se înregistrează cele mai mici cantități de precipitații medii anuale din România, acest lucru nu exclude existența unor variate formațiuni noroase (Figura 1) dătătoare sau nu de ploaie.
Figura 1
Deoarece norii se formează când vaporii de apă din aerul care se ridică se condensează în picături sau îngheață direct, înălțimea la care are loc acest proces depinzând de stabilitatea aerului și de umiditate, Delta Dunării este locul ideal de strângere a acestei imense cantități de aer umed în atmosferă, grație apei abundente de aici. O picătură sau un cristal de gheață are cca 0,01 mm. Norii reci de mare altitudine conțin cristale de gheață – Cirrocumulus – nori superiori în formă de pături sau bancuri subţiri, dând cerului aspect vălurit, încreţit, asemănător unei plaje cu nisip – (Figura 2); norii calzi de altitudine mai mică conțin picături de apă, iar cei micști conțin ambele forme. În Delta Dunării, așa cum probabil ați intuit, norii predominanți sunt cei micști sau lichizi, deși puternica stabilitate atmosferică de deasupra spațiului deltaic nu favorizează căderea precipitațiilor, așa cum vom vedea în cele ce urmează.
Figura 2 – Nori Cirrocumulus și Cirrus în Delta Dunării
Norii de furtună se formează în aerul instabil. Vaporii de apă se condensează și eliberează căldura latentă, astfel încât aerul continuă să urce. Curenții verticali puternici din nori pot produce furtuna, dar acest lucru se întâmplă în aerul de deasupra Mării Negre, sau deasupra spațiilor terestre unde se pot întâlni mai multe mase noroase având caracteristici fizice diferite. O primă idee este, astfel, aceea că Delta Dunării poate fi rareori gazda unor lupte atmosferice între nori, așa încât să se genereze furtuni.
Pe de altă parte, norii se formează atunci când aerul umed se răcește până la punctul de rouă, când este forțat să urce, așa încât se formează adesea în el nori. Înălțimea la care vaporii de apă condensează în aerul care se ridică marchează baza norilor. Și deasupra Deltei Dunării se creează condiții prielnice formării celor mai diverse familii de nori. O călătorie cu barca prin canalele și lacurile deltei ne va dărui nu numai plenitudinea unei vegetații deosebite, dar și revelația unor tipuri de nori care, chiar dacă unii din ei se găsesc și în alte părți ale țării, nu au o asemenea amplitudine vizuală și frumusețe (Figura 3). 
Figura 3 – Nori Cirrus în Delta Dunării
Dar pentru a-i descrie, este necesar să amintim cum se ridică aerul pentru a forma norii. Aerul poate fi forțat în trei feluri să se ridice. Când este încălzit de jos în sus, prin contactul cu o suprafață caldă, aerul se ridică prin convecție, formând norișorii de vreme frumoasă – Cumulus (Figura 4), nori de dezvoltare verticală. 
Aceștia au un contur bine definit, fiind asemănători unor grămăjoare de vată cu o culoare albă, deplasându-se repede pe cer. Vârfurile sunt albicioase şi în formă de conopidă, prezentând numeroase înmuguriri. Dacă, însă, aerul în mișcare întâlnește un munte, este forțat să se ridice. Aceasta este ridicarea orografică și are ca rezultat formarea norilor orografici. În Delta Dunării, la o altitudine de maximum 12 m și la o distanță considerabilă de orice zonă muntoasă, este ușor să ne dăm seama că nu se pot întâlni astfel de nori. Dar aerul cald se ridică și când aerul rece îl împinge de dedesubt, pe un front atmosferic (ridicarea de front – nori de front – Figura 5). 
Dacă norii sunt destul de groși, picăturile de apă și cristalele de gheață se unesc și cad sub forma precipitațiilor, însă există anumite tipuri de nori, cum ar fi Altostratus (Figura 6), în care ploile slabe de la altitudini mari se evaporă adesea înainte de a atinge suprafața terestră, dând naștere fenomenului ”virga” (Figura 7). Aceștia din urmă formează pânze noroase albăstrui sau cenuşii și pot acoperi cerul total sau parţial. Pot fi formaţi din două sau mai multe straturi suprapuse.
Figura 6 – Nori Altostratus
Figura 7 – Fenomenul Virga în Delta Dunării
Aerul este, așadar, încălzit când intră în contact cu solul. Aceasta îl face să fie mai puțin dens decât aerul de deasupra, așa că începe să se ridice. În timpul ascensiunii, temperatura aerului scade într-un ritm fix, masa de aer ajungând din ce în ce mai densă și mai grea. În cele din urmă atinge punctul în care este mai grea decât aerul din jur, și începe să coboare. Acest aer este numit stabil. Pe măsură ce aerul urcă și se răcește, cantitatea de vapori de apă pe care o poate conține scade până ce devine saturată și se formează picăturile. Temperatura la care se produce acest fenomen se numește ”punct de rouă”. Punctul de rouă nu este fix, depinzând de temperatura aerului. Când vaporii de apă se condensează în picături, eliberează căldură latentă. Dacă aerul saturat se răcește mai lent decât cel din jur, rămâne mai cald decât acesta și continuă să urce, până începe să se destrame fără a da naștere precipitațiilor, așa cum se întâmplă cel mai frecvent deasupra Deltei Dunării. Aerul care urcă fără să fie împins în sus este numit instabil. În punctul de rouă se formează norii și în aceste condiții pot ajunge la grosimi foarte mari. Norii Altocumulus fac parte din această categorie, fiind nori de altitudine mijlocie, cu forme variate: rulouri, benzi de culoare albă sau cenuşie, pături, suprapuse uneori, de culoare cenuşiu-deschis. Prezintă un aspect continuu sau sunt separați prin mici spaţii între ei. Rareori sunt transparenți, uneori Soarele nemaifiind vizibil prin ei (Figura 8).
Figura 8
La apus şi răsărit se colorează în roşu-aprins (Figura 9). 
Figura 9
Dar pentru a înțelege cel mai bine condițiile care generează norii în Delta Dunării, trebuie clarificată noțiunea de ”condensare”, care precede pe cea de ”punct de rouă”. Condensarea este schimbarea care are loc atunci când un gaz, cum sunt vaporii de apă, se transformă în lichid, cum este apa. Spre exemplu, din vastele suprafețe acvatice ale Deltei Dunării, mult mai mulți atomi de hidrogen și oxigen din apă pot evada și se pot mișca apoi liber în moleculele purtate de curenții ascendenți. Două molecule de apă care se ciocnesc, se resping reciproc, dar dacă temperatura scade, moleculele au mai puțină energie și se mișcă mai lent. Când ajung la temperatura punctului de rouă, în care se condensează apa, moleculele vaporilor de apă fuzionează atunci când se ciocnesc. Se realizează o legătură de hidrogen între unul dintre atomii de hidrogen al unei molecule și atomul de oxigen al celeilalte molecule, formând șiruri scurte. În acest moment, vaporii de apă au devenit lichid. Fuzionând, moleculele intră într-o stare ce necesită mai puțină energie pentru a se menține, așa încât cedează o parte din energie sub forma căldurii (căldura latentă). Aceasta încălzește aerul din jur și poate fi absorbită de moleculele lichide, transformându-le în aburi. Ploaia se produce atunci când picăturile sunt destul de mari, încât să învingă gravitația, moment foarte rar deasupra Deltei Dunării.
În timpul cât am studiat și fotografiat formațiunile noroase din Delta Dunării (sfârșitul lunii iulie), nu am avut parte de ploaie, însă anumiți nori ce ar fi putut crea condițiile de cădere a precipitațiilor au putut fi zăriți. Explicația formării lor este aceea conform căreia aerul umed care este împins peste punctul de rouă formează nori precum tipul Cumulus (Figura 10). Aceștia apar când aerul cald se ridică peste aerul rece, pe linia frontului. 
Figura 10 – Nori Cumulus deasupra Canalului Sf. Gheorghe
Deasupra Deltei Dunării, neexistând o stratificație inversă sau difuză, temperatura în altitudine, mai ales datorită atmosferei curate, nereflectante și care nu absoarbe sau păstrează o cantitate mare de căldură, norii, deși calzi în apropierea suprafeței terestre, au dimensiune și structură variate.
În afară de norii Cumulus, Altostratus și Altocumulus, în Deltă Dunării se pot forma și alte tipuri de nori, mult mai puțin predispuși la formarea în interiorul lor a picăturilor de ploaie. Norii Cirrus și Cirrostratus sunt nori superiori de vreme bună, care se răsfiră pe cer, sunt subțiri și pot fi priviți în același timp cu astrele, fără ca lumina acestora din urmă să fie oarecum obstrucționată. Ploaia este un fenomen extrem de rar care îi însoțește, deoarece picăturile de ploaie se formează în norii calzi prin fuzionarea picăturilor din nori și au dimensiuni foarte variate. Cele mai mari, fiind mai grele, cad mai repede decât cele mici și le ajung din urmă. Când picături de aceeași mărime se ciocnesc, ele fuzionează și apoi se despart din nou, însă, când o picătură mare întâlnește una mică, ele se contopesc. Picătura se mărește, adună mai multe picături mici și cade sub forma ploii. Cum norii Cirrus (Figura 11), subțiri și cu aspect de filamente sau fibre sau benzi albe-transparente, sunt formați din cristale mici de gheață, aceștia nu prevestesc ploaia, cu mai degrabă o perturbație atmosferică. 
Figura 11 – Nori Cirrus în apropiere de Insula Sacalin
Nici norii Cirrostratus (Figura 12), care au un aspect văluros, albicios, nu sunt legați de apariția ploii. Aceștia pot ocupa total sau parţial cerul, fiind și ei formaţi din cristale de gheaţă, însă uneori pot fi atât de subţiri, aproape neobservabili, încât pot da cerului aspect lăptos, prevestind o vreme bună, dar nu foarte însorită.
Figura 12 – Nori Cirrostratus
Delta Dunării ne rezervă mereu surprize, dar acum știm că, odată ajunși acolo, privim spre cer și adâncim din ce în ce mai mult misterele ei. Aceasta a fost povestea norilor din deltă numai din timpul verii…rămâne să o descoperiți și pe cea din anotimpul rece…
Referințe:
1. http://www.craimont.ro/vremea/nori.html
2. Ciulache, S., Ionac, I., (2007), Esențial în meteorologie și climatologie, Editura Universitară, București;
3. Stâncescu, I., Ballif, S., (1981), Meteorologie fără formule, Editura Albatros, București;
4. ***, (2007), Terra, Smithsonian Institute.
Fotografii: Autor Gabriela Moroșanu
