Rezultatul vizual al proiectului SIENPHCTS a fost transpus sub forma unui film documentar dedicat comunităților umane și serviciilor oferite de ecosistemele din cele două situri Natura 2000 Pricop-Huta-Certeze și Tisa Superioară.
Premiera acestuia a avut loc în Cluj-Napoca, în cadrul unei seri de evenimente desfășurate prin intermediul Asociației Culturale, Ecologice și Sportive AMEFA, în data de 11 ianuarie 2017, orele 18.00, în Amfiteatrul Facultății de Geografie a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Premiera filmului a fost însoțită de o discuție cu producătorul filmului și echipa Promotorului de proiect.Durata filmului este de 60 minute, producătorul filmului fiind domnul Constantin Trofin. Pe durata unei ore, au fost surprinse aspectele cele mai reprezentative ale celor două situri Natura 2000, fiind filmate o serie de cadre cu echipele tuturor partenerilor implicați în proiect. Mesajul transmis prin intermediul acestuia este faptul că, prin conservarea pe termen lung și rațional a resurselor din areal, comunitățile implicate pot beneficia de o dezvoltare armonioasă și în echilibru cu natura.
Vizionări ale filmului vor fi organizate și de echipa partenerului național, Asociația Heidenroslein, în cadrul unor instituții din arealul analizat (primării, școli etc.).
Mulțumiri speciale se îndreaptă către toți colaboratorii avuți pentru realizarea filmului.
Pentru mai multe informații referitoare la acest material video, toți cei interesați sunt invitați să consulte canalele de promovare ale proiectului (website, Facebook și youtube). Trailerul poate fi vizonat aici:
Răzvan Bătinaș
Manager de proiect