Lupta pentru supravietuire
Borneo.
Tropicala. Luxurianta. Amenintata. Exploatata.
Cam asa am putea descrie in cateva cuvinte personalitatea si destinul unei insule tropicale, ale carei bogatii au atras de-a lungul timpului negustori ai lumilor indepartate, ce i-au exploatat resursele naturale.
Traversata de Ecuator, situata intre Marea Chinei de Sud si Marea Java, insula este divizata intre trei tari: Indoneziei ii revin trei sferturi in partea sudica, Malaeziei nord-vestul, iar in nord gasim o mica parte ce apartine Bruneiului. Caracterizata printr-o biodiversitate extrem de pretioasa si de rara, asa cum afirma in anul 1855 marele naturalist Alfred Russel Wallace, insula Borneo se afla pe locul 3 pe Pamant in ceea ce priveste biodiversitatea, dupa padurea amazoniana si padurea ecuatoriala africana.
Simbol al megabiodiversitatii, padurea tropicala ascunde peste 15.000 de specii de plante, dintre care 2500 fiind specii de orhidee. Ca fauna endemica detinatoare a statutului de “aflat in pericol”, regasim ursul-de-Borneo, leopardul-de-Borneo, rinocerul, elefantul-de-Borneo si, nu in ultimul rand, urangutanul, al carui habitat este grav amenintat, cu riscul pierderii populatiei.
Aceasta oaza tropicala cuprinde o diversitate de ecosisteme, incepand cu “padurea tropicala de campie”, cel mai mult expusa riscului, “padurea tropicala alpina”, pe care conservationistii incearca din rasputeri sa o salveze, si terminand cu sensibilele “turbarii mlastinoase”, “mangrovele” si “padurile de campie stearpa”.
Cand spunem “Borneo”, spunem “superlativ”, ne gandim “la cel mai…”. Aici intalnim cea mai mare floare, cea mai mare orhidee, cele mai mari plante carnivore, cea mai mare molie si cei mai inalti arbori, cu o inaltime de peste 70 de metri. Din pacate, insula trece si prin “cele mai grele momente ale existentei sale”. Dincolo de lumea colorata, “ascunsa” in inima padurii, apar la orizont probleme serioase ce ridica intrebari pentru viitorul durabil al insulei. Mai simplu spus, au loc mutilari ale peisajului si distrugeri ale habitatelor naturale, ariile protejate fiind in mare pericol. De ce? Din cauza aparitiei plantarilor de tip monocultura ale palmierului de ulei. Cauza? Foamea de bani a guvernelor corupte si goana dupa asa zisul “combustibil verde”. Pentru? Pentru asigurarea cererii crescute de ulei de palmier de catre cei doi lideri, Malaezia si Indonezia, si pentru lemnul exotic de esenta tare, ce reprezinta 25% din totalul resurselor la nivel mondial. Defrisarile masive au atins cote mari inca de la inceputul decadei ’70. Astfel, afacerea cu uleiul de palmier s-a dovedit a fi mai mult decat profitabila, imbogatindu-i pe cei de la nivelul superior. Intrebuintarile uleiului de palmier sunt multiple, acesta fiind folosit in special pentru gatit, dar si pentru preparea cosmeticelor, a sapunurilor etc. Nu in ultimul rand, i se spune ”aurul verde”, deoarece este un produs din care se realizeaza biocombustibilul. Defrisarile au loc cu o viteza ce atinge cote incredibile; astfel suprafata defrisata este de 3 ori mai mare decat suprafata Romaniei.
Cauzele ce au dus la aparitia acestor efecte au fost, in principiu, “goana dupa bani” a guvernelor corupte si iresponsabile, care au acordat autorizatii pentru defrisarile masive, fara sa le pese absolut deloc de distrugerea mediului, taierile ilegale, existenta unei populatii sarace, cresterea cererii de pe piata externa si exportul de lemn de esenta tare pentru fabricarea mobilei de lux.
Au rezultat peisaje sterile, locuri sterpe. S-a creat, in acest mod, “efectul de margine”, unde spatii mici de paduri intacte sunt inconjurate de monoculturi sau de soluri erodate. Populatia endemica de rinocer este in pericol critic, cu mai putin de 50 de indivizi ramasi in viata. In aceasta situatie se gaseste si elefantul de Borneo, cu o populatie ramasa de doar 1000 de indivizi.
Din afara e usor sa privim lucrurile si sa ne exprimam punctul de vedere, cum ca ar trebui sa fie infiintate parcuri nationale, in care sa fie interzisa orice fel de exploatare, dar pentru oamenii din Borneo care traiesc cu 2 dolari pe zi, conservarea biodiversitatii nu le aduce traiul pe care si-l doresc si nici banii pentru a supravietui. Trebuie gasite alternative viabile, durabile, sustenabile, pentru a se crea un liant intre conservarea padurii si satisfacerea nevoilor populatiei. Pentru ei, industria cherestelei inseamna bani, plantatiile de palmieri inseamna sa aiba cu ce sa isi hraneasca copiii. Urangutanul ramane, in acest caz, doar un simplu animal din padurea deasa. O alta problema grava, ce reprezinta un pericol atat local, regional, cat si global, este data de defrisarea, incendierea si drenarea turbariei mlastinoase. Turbaria se afla pe un sol bogat in substante organice si reprezinta o “cuveta a sechestrarii carbonului” acumulat de-a lungul timpului. Acest fapt este precedat de secete si incendii. Urmarea: eliberarea in atmosfera a gazelor cu efect de sera (carbonul eliberat) pozitioneaza Indonezia pe locul 3 dupa S.U.A si China, ca tara ce emite in atmosfera gaze cu efect de sera.
Pentru Borneo, viitorul suna compromitator. Se lupta pentru stoparea masiva a taierilor, pentru gasirea unor solutii pentru populatia locala prin alternative socio-economice, atat pentru imbunatatirea traiului de viata cat si pentru conservarea padurii asiatice tropicale. O alternativa ar fi sustinerea populatiei prin alocarea de fonduri din partea statelor dezvoltate, pentru a nu prejudicia si mai mult ariile intacte ramase.
Se lupta pentru durabilitatea si sustenabilitatea insulei. Pentru scaderea gazelor cu efect de sera. Pentru stoparea coruptiei. Pentru evitarea de “insule ale biodiversitatii” si pentru a mentine “coridoarele” necesare deplasarii animalelor ramase.
Sa invatam din greselile facute de tarile dezvoltate, care acum incearca sa le repare, oferind sprijin si suport celor care se indreapta la randul lor catre un drum gresit. Sa protejam Borneo de urmarile greselilor noastre!
Articol realizat de Cristiana Călinescu
