Potopul lui Noe… mit sau adevar? (partea a II-a)

De ce trebuie neaparat un potop ? Oare nu putem explica si altfel straturile sedimentare din coloana geologica sau numarul mare de fosile din scoarta terestra ? Stiinta pretinde astazi o superioritate in cunoastere, etaleaza o mandrie a propriilor materiale si metode, incat pare sa nu aiba rival in cercetarea trecutului, prezentului sau viitorului. Dar ce este stiinta oare ? Esenta metodei stiintifice este observatia experimentala si repetabilitatea. Astfel, evenimentele irepetabile nu permit observatia, care este fundamentul teoriei, experimentarii, verificarii si temeiul ultim pentru predictie. Conflictul dintre stiinta si credinta de la sfarsitul modernitatii, incepand de la Darwin si pana in prezent, nu a fost un conflict intre datele stiintei si credinta, ci mai degraba un conflict intre interpretarile datelor.

Potopul lui Noe… mit sau adevar ? Cine decide care dintre cele doua variante este adevarata ? N-am sa vorbesc acum despre ridiculizarea acestui eveniment de lumea oamenilor de stiinta, ci voi incerca sa prezint cateva probleme ridicate de potop, nerezolvate inca.

Descoperirea crustaceelor  marine pe varfurile unor munti inalti, sortarea spontana a straturilor geologice, bolovanii intermitenti (ex: Conway, Warren County, Ototoks – 18.000 tone), straturile extensive si straturile Pancake sunt doar cateva din lucrurile greu de rezolvat mergand pe teoria uniformista. Fosile de hipopotami – care traiesc doar in Africa au fost descoperite in Marea Britanie, sute de dinozauri au fost gasiti ingropati impreuna cu alte animale cu care nu imparteau in mod normal acelasi habitat. In padurile din Norfolk, Anglia, straturile sedimentare contin fosile de animale specifice climei reci din nord, amestecate cu fosile de animale din zona tropicala si cu fosile de plante caracteristice zonei temperate. Fosilele insele nu se formeaza astazi pe fundul unui lac sau al unei mari, ci numai atunci cand o planta sau un animal este ingropat imediat dupa ce moare. Prin urmare, fosilele pot fi considerate dovezi ale unei catastrofe, cum ar fi o inundatie sau eruptii vulcanice care au avut loc in trecut.

Scheletul unei balene a fost decoperit chiar pe varful Muntelui Sanhorn, cu o inaltime de 915 m. Mai mult, geologii au descoperit un strat de roca vulcanica – un tip care se formeaza numai subacvatic – pe Muntele Ararat, la o inaltime de 4575 m. Stiinta nu a reusit inca sa explice prezenta unor organisme atat de diverse, ingropate la mii de kilometri distanta de habitatul lor natural si la inaltimi unde nu s-ar fi gasit in mod normal.

Fosilele polistrate, Digurile Clastice sau Marele Canion din statul Arizona (SUA) ar putea constitui la fel de bine un articol in sine, dovezi ale unei catastrofe acvatice globale, poate chiar relicve ale potopului lui Noe.

In almanahul “Ramuri”, publicat la Craiova in 1966, inginerul Theodor Thant, cercetator la Institutul de Fizica Atomica al Academiei Romane, a publicat un articol intitulat “Potopul- mit sau ipoteza stiintifica”, in care afirma: “Si totusi potopul biblic a existat. Este vorba de o catastrofa ce a cuprins la vremea aceea intreaga suprafata terestra; un cataclism cu cutremure si eruptii vulcanice ale continentelor si scufundarea unor regiuni intregi ale globului. Numarul argumentelor stiintifice care confirma potopul, incepand cu mitologia comparata si terminand cu metodele moderne, nucleare, de cercetare a varstelor diferitelor vestigii ce sustin ipoteza, este din ce in ce mai mare. In ce priveste faptul in sine, nu mai exista suspiciuni.”  (pag. 85-86)

Nu este usor in lumea academica sa fii partizanul asa-numitei „teorii a potopului”. Exista, fara indoiala, anumite probleme geologice pe care le prezinta acest punct de vedere, dar mult mai real este „potopul” de manie si ridiculizare care vine peste cei ce sustin o astfel de teorie – si aceasta nu este deloc teorie! Potopul din Geneza este adevarata problema delicata in conflictul dintre cosmologia evolutionista si cea creationista, problema ce a depasit demult granitele stiintei, argumentele aduse fiind mai mult de natura filozofica decat stiintifica.

Miza privind recunoasterea autenticitatii relatarii biblice si a veridicitatii potopului este mare, insa din pacate prea putini acorda importanta acestor lucruri, pentru ca odata cu recunoasterea potopului apar si alte responsabilitati pe care omul nu vrea sa si le asume. Prin urmare, multi amana elucidarea dilemelor si evita sa ia o decizie… insa si „decizia de a nu lua o decizie, este tot o decizie”.

Sursa info: Henry M. Morris „Scientific Creationism”, forum-anti-christi.forumers.ro
Sursa foto: descopera.ro

Despre autor
Absolvent al Facultatii de Geografie (UB) - specializarea Stiinta Mediului și al masterului "Evaluarea Integrată a Stării Mediului".
2 comentarii la acest articolScrie-l pe al tau!
  1. “In almanahul “Ramuri”, publicat la Craiova in 1966, inginerul Theodor Thant, cercetator la Institutul de Fizica Atomica al Academiei Romane, a publicat un articol intitulat “Potopul- mit sau ipoteza stiintifica”, in care afirma: “Si totusi potopul biblic a existat. Este vorba de o catastrofa ce a cuprins la vremea aceea intreaga suprafata terestra; un cataclism cu cutremure si eruptii vulcanice ale continentelor si scufundarea unor regiuni intregi ale globului. Numarul argumentelor stiintifice care confirma potopul, incepand cu mitologia comparata si terminand cu metodele moderne, nucleare, de cercetare a varstelor diferitelor vestigii ce sustin ipoteza, este din ce in ce mai mare. In ce priveste faptul in sine, nu mai exista suspiciuni.” (pag. 85-86)”

    1 – Cand spune ca Potopul Biblic a existat, la fel de bine ar putea spune ca Potopul Akkadian, Potopul Sumerian, Potopul Egiptean, Potopul lui Ghilgames, a existat, cu aceeasi valoare de adevar.

    2 – daca mitologia comparata este argument, atunci, logic, ar trebui sa credem cea mai veche relatare. Iar relatarea Genezei este una relativ noua in comparatie cu altele.

    3 – “metodele moderne, nucleare, de cercetare a varstelor diferitelor vestigii ce sustin ipoteza” – unele da, dar nicidecum acum 4300 ani. Mult mai inainte.

    • Foarte interesant articolul ! L-am citit cu ceva timp în urmă.

      1 – Cand spune ca Potopul Biblic a existat, la fel de bine ar putea spune ca Potopul Akkadian, Potopul Sumerian, Potopul Egiptean, Potopul lui Ghilgames, a existat, cu aceeasi valoare de adevar.
      Da, îl poți numi cum vrei tu dacă te deranjează formularea „potopul lui Noe” sau „potopul scris de Moise”. Când spune că „Potopul Biblic a existat”, se referă implicit la faptul că autorul, cel care a consemnat evenimentul potopului biblic, este Moise. Deci, îl poți numi și Potopul lui Moise din punctul ăsta de vedere. Și da, poate exista și Potopul Akkadian, Sumerian, Egiptean, Ghilgameș, atâta timp cât toți fac referire la același eveniment. În fond, potopul nu este al lui X, ci relatarea potpului a fost făcută de X, Y, Z, iar asta nu afectează cu nimic autenticitatea evenimentului.

      2 – daca mitologia comparata este argument, atunci, logic, ar trebui sa credem cea mai veche relatare. Iar relatarea Genezei este una relativ noua in comparatie cu altele.
      Nu am cunoștințe despre mitologia comparată !

      3 – “metodele moderne, nucleare, de cercetare a varstelor diferitelor vestigii ce sustin ipoteza” – unele da, dar nicidecum acum 4300 ani. Mult mai inainte.
      Metodele de datare radiometrică sunt: metoda de datare cu uraniu, potasiu-argon, rubidiu-stronțiu. Putem discuta separat despre fiecare dintre ele, să vedem ce vârste rezultă din datarea prin metodele astea.
      Voi lua un exemplu sugestiv – influxul de materiale în oceane. Așadar, vom lua cantitatea unei substanțe chimice date aflate în ocean, împărțită la cantitatea cu care substanța aceea crește anual prin aluviunile aduse de râuri și vom obține numărul de ani necesari pentru acumularea cantității totale, presupunând că la început substanța n-a existat deloc în apa oceanului și că viteza de depozitare anuală a fost întotdeauna constantă.
      De vreme ce există multe substanțe chimice în ocean, pot fi făcute foarte multe calcule diferite. Multe răspunsuri diferite vor fi obținute pentru motivul că nu se știe ce cantitate din fiecare substanță chimică a fost prezentă în ocean de la început, și de asemenea pentru că în unele cazuri poate exista mecanismul de reciclare prin care anumite cantități să se reîntoarcă pe continente.
      Lucrul semnificativ de observat însă este că în fiecare caz vârsta calculată a oceanului este enorm mai mică decât vârsta presupusă de 5 miliarde de ani a pământului. Riley și Skirrow (Chemical Oceanography, Editată de către J.P.Riley și G.Skirrow (Londra: Academic Press, 1965) 1, pg 164) au făcut calcule similare pentru mai multe elemente chimice, cu următoarele rezultate:
      Sodiu – 260.000.000 ani
      Magneziu – 45.000.000 ani
      Siliciu – 8.000
      Potasiu – 11.000.000
      Cupru – 50.000
      Aur – 560.000
      Argint – 2.100.000
      Mercur – 42.000
      Plumb – 2.000
      Staniu – 100.000
      Nichel – 18.000
      Uraniu – 500.000
      Sunt multe alte substanțe enumerate cu mult sub un miliard de ani și multe chiar mai puțin de 1000 de ani (aluminiul, de exemplu, dă numai 100 de ani).
      Am dat exemplul ăsta pentru a transmite ideea că și în cazul metodei de datare, vârstele rezultate sunt foarte diferite. E foarte mult de discutat aici…

Scrie aici comentariul tau

Te rugam sa-ti introduci numele!

Necesar!

Te rugam sa introduci o adresa de email valida!

Necesar!

Te rugam sa scrii mesajul!

Greenly Magazine © 2019 All Rights Reserved

Designed by WPSHOWER

Powered by WordPress