Podul care leagă România de Bulgaria, creat în urmă cu aproape 60 de ani şi singurul pe care se poate circula deocamdată peste Dunăre către ţara vecină, îşi arată din plin vârsta.
La începutul lunii aprilie 2013, traficul prin punctul de trecere a Frontierei Giurgiu-Ruse a fost restricţionat pentru maşinile cu o masă mai mare de zece tone, după ce autorităţile din Bulgaria au descoperit probleme în structura de rezistenţă a podului. „Partea bulgară a anunţat prin intermediul Centrului Comun de Contact româno-bulgar că una din benzile de circulaţie a podului Ruse-Giurgiu este impracticabilă, din cauză că au fost afectate covorul asfaltic şi structura fundaţiei de fier-beton a Podului Prieteniei”, a declarat purtătoarea de cuvânt a ITPF Giurgiu, Alexandra Popescu, la momentul aflării incidentului, după cum a relatat presa.
Mai precis, pe jumătatea bulgară a podului a fost descoperită o groapă cu un diametru de un metru şi o adâncime de 80 de centimetri, care ar fi putut pune în pericol siguranţa celor care trebuiau să îl traverseze. Presa a scris atunci că o posibilă cauză pentru apariţia gropii ar fi fost o viitură puternică pe Dunăre, dar nici autorităţile române, nici cele bulgare nu au făcut precizări.
Din cauza acestei gropi, şoferii tirurilor au fost îndrumaţi să treacă graniţa către Bulgaria prin alte puncte de trecere a frontierei, cum ar fi cel din Vama Veche şi Negru Vodă (ambele din judeţul Constanţa) şi Calafat şi Bechet (judeţul Dolj) sau Zimnicea şi Turnu Măgurele (judeţul Teleorman).
Şi presa din Bulgaria a relatat incidentul, jurnaliştii bulgari scriind că resturile de beton au căzut pe calea ferată care trece chiar pe sub şosea, iar închiderea temporară a podului a condus la formarea de cozi la celelalte puncte de trecere a frontierei.
Interdicţia a fost totuşi ridicată după numai câteva zile, însă demonstrează cât de necesară este construirea altor poduri care să lege România de Bulgaria. Deocamdată, cele două ţări sunt legate, pe toată lungimea frontierei comune pe Dunăre – de 470 de kilometri, de un singur pod, cel de la Giurgiu-Ruse. Podul a fost construit în anul 1954 şi are 2,8 kilometri lungime, fiind amenajat atât pentru traficul de maşini, cât şi pe calea ferata, dar are şi pasarele pentru pietoni şi biciclişti. Porţiunea mediană a podului este mobilă (85 de metri) şi permite astfel vaselor mari să treacă pe Dunăre. Revizia pentru această facilitate este asigurată de partea română, însă în ceea ce priveşte carosabilul fiecare ţară trebuie să aibă grijă de propria jumătate din acesta. Trebuie menţionat că, totuşi, există în plan inaugurarea unui Pod al Prieteniei II, între Calafat şi Vidin.
Articol realizat de Corina Dobreanu, anul III, Facultatea de Geografie, specializarea Geografia Mediului
Surse foto: http://www.mediafax.ro/social/circulatia-pe-podul-giurgiu-ruse-oprita-termporar-10720002
http://www.bucurestifm.ro/circulatie_oprita_termporar_pe_podul_giurgiu_ruse-19423