Acum câteva zile am început să vă povestesc despre o zi interesantă şi instructivă, cea de 15 mai, cu multă ploaie ca şi acum, dar petrecută într-un mediu deosebit de prietenos, la Hotelul Pullman din Bucureşti. O zi frumoasă la European CSR Lessons, eveniment organizat de ResponsabilitateSociala.ro ! Pentru care le mulţumesc încă o dată lui Alex Filip, prezent şi el ca blogger partener al „Lecţiilor CSR”, co-fondator Greenly alături de autoarea relatărilor de faţă, dar şi turist înrăit, doamnei Violeta Chiriloaie, PR & Marketing Coordinator ResponsabilitateSociala.ro. şi domnişoarei Corina Iordache. Trebuie să precizez că organizarea evenimentului a fost excelentă, iar eu – ca profesoară – acord nota 10…cu felicitări !
Am promis că voi continua să punctez elementele esenţiale ale prezentării susţinute de Ingo Nissen (Sonae Sierra, Managing Director). Şi dacă aţi uitat despre ce este vorba, puteţi trage cu ochiul aici. Vă spuneam că mall-ul LOOP 5 din Germania, este primul mall din lume care si-a neutralizat complet emisiile de CO2!! În 2011, LOOP 5 şi-a reciclat 73% din totalul deşeurilor (faţă de 48 % în 2009). Sistemele de alimentare cu apă, răcire, de aer condiţionat sau de iluminat sunt dotate cu senzori, care permit furnizarea acestor servicii sau utilităţi atunci când este necesar şi oprirea lor atunci când nu sunt de trebuinţă. În anul 2011, în LOOP 5, consumul de electricitate a fost diminuat cu 12 %. Mall-ul este acoperit cu panouri solare, pe o suprafaţă de 3600 m2, care furnizează anual 600.000 kW. Pe lângă cele 3000 de locuri gratuite de parcare, există şi staţii de autobuz, un sistem de car-sharing, parcare pentru biciclete (aproximativ 200 de locuri), dar şi parcare pentru automobile electrice.
Însă haideţi să ne întoarcem în România, unde Sonae Sierra a obţinut prima certificare ISO 14001 acordată unui centru comercial românesc, pentru River Plaza Mall din Râmnicu Vâlcea! Certificarea ISO 14001 pentru utilizarea Sistemului de Management al Mediului (EMS) reprezintă recunoaşterea dedicării, activităţii şi eficienţei companiei Sonae Sierra, care a reuşit să dezvolte performanţele de mediu, randamentul operaţional şi valoarea comercială a mall-ului River Plaza. Sonae Sierra şi-a axat strategia pe sustenabilitate, prin aplicarea unor măsuri de protecţia mediului, sociale şi de profitabilitate economică.
Sonae Sierra a pus în practică Sistemul de Management al Mediului în centrul comercial River Plaza Mall încă din anul 2009. Acest sistem se concretizează în controlul unor aspecte esenţiale, cu impact asupra mediului, cum sunt consumul energetic, consumul de apa, cantitatea de deşeuri reciclate, relaţiile cu chiriaşii şi furnizorii, precum şi marketingul. În anul 2010 s-au constatat îmbunătăţiri importante pentru toate activităţile monitorizate. Astfel, consumul de apă s-a redus cu 18 %, faţă de 2008, prin utilizarea unor instalaţii sanitare cu consum redus de apă. În 2011, această diminuare a consumului de apă a ajuns la 21 %, faţă de 2008! În privinţa reciclării deşeurilor, în River Plaza Mall, compania Sonae Sierra a reuşit o creştere a ratei de reciclare, de la 20 % în 2008, la 35 % în 2010 şi 41 % în 2011, în acest ultim an menţionat fiind instalate şi containere pentru colectarea selectivă a deşeurilor. Consumul de energie electrică în River Plaza Mall a scăzut în 2010 cu 17 % faţă de 2008, respectiv cu 1.755.500 kWh, printr-o investiţie de 69.700 de euro. S-a reuşit o economie de 50.600 euro pe an, ceea ce a însemnat o amortizare a investiţiei într-un an şi patru luni. Ca urmare a măsurilor luate, în 2010, River Plaza a primit primul certificat de performanţă energetică acordat unui centru comercial din România!
Recunosc că prezentarea lui Ingo Nissendespre LOOP 5 şi River Plaza mi-a plăcut foarte mult…iar titlul articolului de faţă a fost inspirat de câteva cuvinte rostite de el: „reciclarea deşeurilor începe în mintea dumneavoastră, nu a politicienilor, guvernului, responsabililor din administraţiile locale etc!!”
A treia prezentare din sesiunea dedicată studiilor de caz privind mediul a fost susţinută de Aglaia Ntili (Centre for Sustainability & Excellence – Global Training and Partnerships Manager). Ea a vorbit despre primul ulei de măsline din lume care are amprentă de carbon zero şi impact zero asupra mediului (uleiul GAEA), dar şi despre primele magazine din Cipru cu aceeaşi amprentă de carbon (nulă), care ne bucură pe toţi !!
Practic, în cazul uleiului de măsline, GAEA calculează cantitatea de emisii de carbon produse pentru un kg de ulei de măsline, pe tot parcursul „ciclului de viaţă” al uleiului şi le „compensează” prin finanţarea de proiecte ce vizează protecţia climei, prin intermediul fundaţiei „myclimate” şi CSE – Centre of Sustainability & Excellence. Emisiile de carbon sunt calculate pentru: cultivarea şi transportul măslinelor, producerea şi îmbutelierea uleiului de măsline şi livrarea finală a uleiului către reţeaua de distribuţie GAEA.
Compania grecească GAEA (numele s-ar traduce prin Gaia, in limba română) a fost înfiinţată în 1995, în urma constatării că produsele alimentare tradiţionale greceşti, deşi de foarte bună calitate şi cu o savoare deosebită, lipseau de pe pieţele internaţionale. Produsele GAEA sunt de cea mai bună calitate, crescute pe soluri fertile şi obţinute prin metode tradiţionale. Ele sunt autentice, îmbinând calitatea cu inovaţia adusă de reţete. Aceste produse sunt 100 % naturale, fără să fie adăugat vreun aditiv sau conservant. Ele au primit numeroase premii, de-a lungul anilor, recunoscându-li-se, astfel, valoarea extraordinară: 22 de premii în perioada 2001-2007, 17 premii în perioada 2008-2009, 11 premii în 2010 şi 4 premii în 2011!! 8 din 10 studii de profil, realizate pentru aceste produse, au arătat că ele pot fi incluse în cea mai sănătoasă dietă/alimentaţie din lume!! Fabrica GAEA este amplasată la 1,5 km de Agrinion, în vestul Greciei, având o suprafaţă de 6500 m2. 85 % din produsele obţinute sunt destinate exportului iar cifra de afaceri a companiei este de 10 milioane de euro!
Şi o încununare a recunoaşterii calităţii produselor GAEA: uleiurile de măsline GAEA au strălucit, la propriu şi la figurat, la ceremonia de decernare a premiilor Oscar din 2007, fiind alese pentru a fi oferite ca daruri celor 300 de actori şi regizori VIP, care au participat la celebrul eveniment!!
Aglaia Ntili a precizat că în Cipru, produsele GAEA sunt distribuite exclusiv de compania Papaellinas. Compania Papaellinas a fost înfiinţată în 1930, fiind încă de atunci una dintre cele mai reputabile companii de distribuţie de produse din Cipru. În 1930, a început ca importator şi distribuitor de produse farmaceutice, apoi, în anii 1960-1970, şi-a extins activitatea şi pentru produse cosmetice, ca din anul 2000 să-şi introducă în sfera de activitate diverse alte tipuri de bunuri şi produse (de hârtie, alimentare etc). Cifra de afaceri a companiei Papaellinas este de 102 milioane de euro! Această mare companie şi-a fixat ca obiectiv ca toate magazinele incluse în reţelele proprii de distribuţie produse cosmetice să fie certificate cu amprentă de carbon zero!! În plus, Papaellinas a fost întotdeauna foarte activă în domeniul responsabilităţii sociale!
Prezentarea Aglaiei Ntili mi-a mers la suflet…poate şi fiindcă pe linie paternă îmi „trag rădăcinile” din Mama Grecia…sau poate datorită stilului cald, deschis, vesel al Aglaiei…iar atunci când a spus: „în loc să consumăm 0,5 l de Coca Cola, ce are o amprentă mare asupra mediului, mai bine consumăm 0,5 l de ulei de măsline!”, am izbucnit în râs şi am aplaudat puternic! Are mare dreptate! Συγχαρητήρια, Αγλαΐα! (Felicitări, Aglaia!)
Ultima prezentare din prima sesiune a zilei de 15 mai a aparţinut Barbarei Janker (WWF International– Corporate Partnerships, Austria & Eastern Europe). [Menţionez, cu drag şi mândrie, ca am redirecţionat cele 2 procente din impozitul pe venitul meu către WWF!]
WWF este una dintre cele mai mari organizaţii globale din domeniul conservării mediului, având 5.000 de angajaţi în întreaga lume şi fonduri de aproximativ 500 milioane dolari.
Barbara Janker a prezentat două studii de caz despre două companii: Spar şi Allianz Austria.
Începând cu prezentarea studiului despre SPAR, ea a precizat că multe dintre companii se bazează pe resursele naturale, astfel că, de exemplu, o companie din industria alimentară care comercializează peşte ar avea probleme dacă rezervele de peşti s-ar epuiza. Barbara Janker a precizat că biodiversitatea marină s-a diminuat cu 22 %, din 1970 până acum şi că, de exemplu, pentru a captura 1 kg de cod, se realizează o captură suplimentară de 15 kg din alte specii, unele rare sau protejate. Din acest motiv, Unilever a creat, împreuna cu WWF, un certificat, care reprezintă un standard pentru pescuitul durabil, acest standard aducând un beneficiu real doar pentru companiile care au o politica sustenabilă pe termen lung. SPAR a primit acest certificat, dovedind că activităţile implicate pentru capturarea peştelui comercializat de către companie nu au un impact negativ asupra speciilor marine ameninţate cu dispariţia. SPAR este o companie de vânzare cu amănuntul, ce activează în 34 de ţări, fiind înfiinţată în 1932, în Olanda.
Allianz Austria investeşte în companii „verzi” din diferite ţări, pe care le selectează în urma analizei a două seturi de indicatori (aproximativ 50 în fiecare set), utilizaţi pentru evaluarea ţărilor şi companiilor. Indicatorii sunt atât de mediu, cât şi sociali şi economici.
…Mă voi opri aici cu prezentarea acestui deosebit eveniment, European CSR Lessons. A fost o zi bogată în informaţii, o zi care mi-a dat speranţe că tot mai multe companii îşi extind interesul asupra mediului, conştientizând impactul pe care propriile lor activităţi îl au în acest domeniu şi urmărind să acţioneze pe diferite căi pentru a-şi reduce diversele „amprente” ce lasă urme grave asupra naturii şi mediului.
Multumesc, European CSR Lessons, multumesc, ResponsabilitateSociala.ro!
Surse foto:
http://www.lumebuna.ro/2011/05/19/lume-buna-la-european-csr-lessons/
http://www.groovygreen.com/groove/?cat=51
http://www.gaea.gr/en/our-products/greek-specialties/?&EntityID=db230162-c08c-470d-83b8-41acfbc1a9f5
http://prinbrasov.com/2010/04/s-a-deschis-spar-la-brasov-pe-bune/
Martin Elena
27/08/2012
Buna dimineata, foarte interesant articolul, m-a captivat pur si simplu….Sincere felicitari tuturor!!!!
Martin Elena
27/08/2012
Buna dimineata,
Articolul este foarte interesant, m-a captivat ……Felicitari tuturor!
Valentina Manoiu
27/08/2012
Multumim foarte mult, scumpa noastra! Cu toata sinceritatea marturisesc ca a fost un articol foarte muncit, fiindca la eveniment am luat toate notitele in limba engleza, am scris cu multe prescurtari, am umplut 3/4 dintr-o agenda :)) si…acasa am luat totul la examinat si descifrat :D! Multumim din suflet pentru aprecieri si pentru interesul tau :)! O zi frumoasa iti dorim!