Toată lumea a auzit de râuri și regim hidrologic, însă puțini oameni s-au întrebat ce reprezintă aceste noțiuni din punct de vedere științific sau doar o parte din ei pot defini aceste concepte, care la prima vedere sunt cunoscute oricui. Acești termeni, însă, find noțiuni de specialitate, au niște definiții proprii, niște clasificări și tipuri aparte.
Ca noțiune generală, râul reprezintă orice organism fluviatil cu scurgere permanentă. Scurgerea permanentă se regăsește în natură prin fluvii, râuri și pârâuri, acestea fiind alimentate din apele de suprafață, prin precipitații atmosferice și prin ape subterane, având debite variabile conform regimului de alimentare propriu. Râurile interioare reprezintă cea mai importantă resursă de apă dulce din țara noastră, ele având un volum mediu anual de apă de circa 42 km3, ceea ce reprezintă aproape 30% din potențialul teoretic total.
Râul face parte din rețeaua hidrografică, prin care se înțelege totalitatea organismelor fluviatile dintr-o regiune, în cadrul acestei rețele regăsindu-se un sistem de râuri alcătuit din râul colector și afluenții acestuia. Teritoriul țării noastre este caracterizat prin rețeaua hidrografică aproape totală a bazinului hidrografic al Dunării, colectând 98% din apele țării, iar 2% este drenat de o rețea tributară Mării Negre.
Scurgerea apei pe suprafață terestră se poate face sub două forme: cu caracter temporar și cu caracter permanent.
Formele de scurgere temporară sunt reprezentate de apele de siroire și torenți.
Apele de siroire se formează în timpul ploilor torențiale sau la ploi de lungă durata, pe pante puțin înclinate. În cazul în care aceste ploi au o frecvență foarte mare, cursul format de aceste ape de siroire se adâncește, ducând in final la degradarea terenurilor, prin dezvoltarea de rigole, ravene și ogase, ogasul fiind forma cea mai evoluată a apelor de siroire.
A doua formă de scurgere temporară este torentul, care ca mod de formare, pe de-o parte, este asemănător apelor de șiroire, adică tot în urma ploilor de lungă durată, iar pe de altă parte, se mai formează prin topirea bruscă a zăpezilor, primăvara. Torenții se formează în zonele de podiș, deal și munte.
Torentul este alcătuit din trei părți: bazin de recepție, canal de scurgere și con de dejecție.
Apele cu scurgere permanentă sunt regăsite sub forma râurilor, pârâurilor și a fluviilor, după cum am precizat anterior.
La orice râu se remarcă trei elemente principale, și anume: izvorul, cursul propriu-zis și gura de vărsare.
Izvorul reprezintă, pe scurt, locul de apariție la suprafață a apei subterane.
Cursul râului se leagă, în general, de albia minoră, prezentând caracteristici diferite, fapt pentru care acest component a fost împărțit în trei sectoare.
Cursul superior, de regulă, se afla în zona montană. Cursul mijlociu este în continuarea celui superior, acesta fiind regăsit în regiunile de deal și de podiș, adică la altitudini medii ale acestor forme de relief. Cursul inferior este specific zonelor de câmpie și mai puțin de podiș, în acest sector regăsindu-se cea mai lentă viteză de scurgere a apei, datorită altitudinilor reduse ale câmpiei și a profilului longitudinal ce are pantă lină.
Al treilea element al râului se numește gură de vărsare și reprezintă locul în care organismul fluviatil își transferă cursul în altă unitate acvatică. Cele mai multe râuri se varsă în alte ape curgătoare, de dimensiuni mai mari.
În ceea ce privește regimul hidrologic al râurilor, acesta este determinat de trei factori: poziția geografică a țării în arealul de climă temperat –continentala, cu patru anotimpuri distincte, prezența Carpaților, ce dau zonalitatea verticală a elementelor fizico-geografice și vecinătatea Mării Negre, cu influențele ei climatice.

Fig.2 Cursul inferior al râului Ciorogarla , cu miră hidrometrică (instrument de măsurare a nivelului și debitului apei unui râu). Cursul inferior al râului Ciorogarla este localizat în partea de sud-vest a Câmpiei Vlăsiei.
În urma acestor interacțiuni ale celor trei factori menționați anterior, râurile cunosc patru perioade caracteristice, corespunzătoare celor patru anotimpuri.
În perioada de iarnă, râurile au debite reduse și moderate, datorită temperaturilor mici, caracteristice anotimpului. În acest interval, în zonele montane sunt specifice apele mici de iarnă sau secări, din cauza înghețului total al apei. Iarna se pot produce și viituri, numite “viituri de iarnă”, acestea producându-se prin pătrunderea unor mase de aer cald, ce determină topirea bruscă a zăpezilor.
În perioada de primăvară, se regăsesc scurgeri lichide bogate, rezultate din precipitații și topirea zăpezilor. În aceste condiții, se produc ape mari de primăvară, din care rezultă adesea viituri, specifice zonelor de câmpie.
Perioada de vară se caracterizează prin ape mici, în lunile iulie-august; se poate produce etiajul râurilor (faza de secare aproape totală a acestora); prin ploile convective cu caracter torențial, se pot produce viituri mici de vara.
Perioada de toamna se caracterizează în prima parte prin ape mici, iar din cauza ploilor de lungă durata, în intervalul octombrie-noiembrie, se pot produce viituri de toamna.
Tipuri de regimuri hidrologice:
- Regimul de tip carpatic: acesta este caracteristic râurilor din spațiul montan, prezentând scurgerea medie cea mai bogată în lunile mai-iunie, ca urmare a scurgerii târzii a apei din stratul de zăpadă, fiind afectate de viituri de vară produse de ploi torențiale.
- Regimul de tip moldavo-valah, specific râurilor din Muntenia și Moldova, având cele mai mari debite în luna martie, iar viiturile se pot produce primăvara, vara și toamna.
- Regimul de tip transilvan, specific cursurilor de apă ce drenează Depresiunea Colinara a Transilvaniei; cele mai mari debite se produc în aprilie, în timp ce viiturile se produc primăvara și vara.
- Regimul de tip pontic și panonic se întâlnește la cursurile de apa din Dobrogea și Câmpia de Vest, acestea având debite maxime la finele lunii februarie și prezentând viituri mixte în perioadele de iarnă și primăvară.
Articol realizat de Bărbărie Manuela-Raluca
Facultatea de Geografie
Master CRA
Anul I
Bibliografie:
Bărbărie M. (2017), Viituri, inundații și gestiunea lor. Studii de caz pe cursul inferior al râului Ciorogarla, Lucrare de licență, Universitatea din București.
Zaharia L., Pătru I., Oprea R. (2006), Geografia fizică a României: climă, ape, vegetație, soluri, Ed. Universitară, București.
Zaharia L., Pisota I. (2001), Hidrologia uscatului, Ed. Credis, București.