Cel mai poluat loc de pe Pământ

Probabil că multe persoane s-au întrebat care este cel mai poluat loc de pe Terra? Si unde anume se găsește acesta? Răspunsul la această ultimă întrebare ni se pare relativ ușor de anticipat, pentru că țările puternic industrializate sunt țările cele mai poluate, la toate componentele mediului natural. Totuși, în cadrul acestor activități industriale, există o diferențiere la nivelul cantității de poluanți proveniți de la fiecare industrie în parte dar și la nivelul managementului poluanților și a deșeurilor. Astfel, este posibil ca o industrie puțin poluantă (ex: Industria alimentară – morărit și panificație) să devină puternic poluantă datorită unui management defectuos și a dotărilor tehnice precare.

Conform specialiștilor, cea mai poluantă componentă a mediului este Apa, apa din lacul Karaciai, Rusia. În anul 1990, nivelul radiațiilor (X) de-aici ajungea la 600 mSv (millisievert), iar o oră petrecută pe malul lacului însemna moarte sigură. Pentru a înțelege mai bine ce înseamnă această cantitate, trebuie precizat faptul că doza maximă admisă de radiații acumulate pe durata unui an nu trebuie să depășească 20 mSv. Cantitatea de radiații emise de o radiografie pulmonară este de 0.1 – 0.6 mSv, iar o radiografie dentară are o doză de radiații de 0.02 mSv

Lacul este situat în sud-vestul regiunii Chelyabinsk, aproape de granița cu Kazakhstan. Timp de peste 40 de ani, lacul a primit deșeurile radioactive ale uzinei nucleare Mayak Production Association cunoscută pentru scurgerile periculoase de substanțe radioactive. Pentru a face față invaziei naziste din Al Doilea Război Mondial, rușii au mutat producția de armament spre est, iar Maiak a devenit una dintre cele mai importante fabrici de armament nuclear, accesul persoanelor străine fiind interzis timp de 45 de ani. Oamenii de știință occidentali au putut ajunge în acel loc numai după ce președintele Boris Elțîn a semnat un decret special în anul 1992; primele cercetări efectuate acolo au confirmat faptul că poluarea este la cel mai înalt nivel de pe Pământ.

LocalizareDeșeurile radioactive deversate în acest lac sunt reprezentate în general de Stronțiu-90 și Cesium-137, două elemente care au nevoie de 30 de ani pentru a-și înjumătăți concentrația.

După obținerea datelor privind gradul de poluare al acestei regiuni, s-a putut face o corelație cu starea de sănătate a populației din zonă iar constatările au fost și sunt înfricoșătoare: cancerul a cunoscut o creștere de 21%, malformațiile congenitale au crescut cu 25% iar cazurile de leucemie au crescut cu 41%.

KURMANOVA/RUSSIA Ramzes Faisullin (16) wrote a letter to the Duma, the Russian parliament, to ask them not to give permission for the import of nuclear waste. “Every week we carry somebody to the grave in this village. If you want to store nuclear wasteRâul Techa din apropiere, pe care mai multe sate îl foloseau pentru aprovizionarea cu apă, a fost de asemenea contaminat cu deșeuri radioactive, astfel că peste 65% din populația locală s-a îmbolnăvit de boli cauzate de radiații. Doctorilor însă nu li s-a permis să menționeze cauza reală a bolilor în diagnosticul și tratarea pacienților; bolile de acest fel au fost numite boli speciale. Așadar, comunitățile rurale din jurul instalației nucleare au suferit cel mai mult de pe urma înarmării nucleare a Rusiei contra Germaniei naziste și mai târziu contra SUA.

d6e47267923897127bebb9a57ecdb808Începând cu mijlocul anilor ’50, inginerii de la uzina nucleară Mayak au decis să oprească deversarea deșeurilor în râurile și lacurile din apropiere, realizând în acest sens un sistem prin care deșeurile erau pompate în niște cuve imense. Nu după mult timp, în septembrie 1957, o explozie cu o forță echivalentă cu cea a 85 tone de TNT a împrăștiat cele 70 tone de deșeuri radioactive în toată regiunea Chelyabinsk. Norul încărcat cu poluanți a împrăștiat izotopii de cesiu și stronțiu pe aproximativ 9000 km pătrați, afectând sănătatea a aproximativ 270.000 de oameni și contaminând de asemenea solul și resursele lor de hrană.

Cronologia dezastruluiDatorită distrugerii acestui sistem de depozitare, autoritățile au decis să direcționeze fluxul de deșeuri radioactive în Lacul Karaciai, o soluție privită cu mult optimism de către ingineri; aceștia au considerat că acest receptor natural este un adevărat „mormânt al deșeurilor” pentru mult timp de-acum înainte.

Totul a fost bine până când regiunea Chelyabinsk a fost lovită de o secetă puternică în vara anului 1967. Lacul Karaciai a secat, iar sedimentele radioactive au fost expuse acțiunii vântului și purtate pe o distanța de 900 km pătrați, contaminând astfel solul cu stronțiu-90 și cesium-137.

Astăzi, întregul ținut al regiunii Chelyabinsk rămâne nelocuit ca rezultat al contaminării lacului, râului, a exploziei din 1957 și a secetei din 1967.

Estimările sugerează că aproximativ 1 miliard galoane de ape subterane (1 galon = 4.54 litri în Anglia și 3.78 litri în SUA) au fost contaminate cu 5 mega curie de radionuclizi (1 megacurie = 1 milion curie), iar populația locală nu știe nici în ziua de astăzi care este nivelul real al radioactivității.

Mânați de decalajul dintre Rusia și Occident în ce privește dezvoltarea armelor nucleare, inginerii de la Mayak nu s-au preocupat mai deloc de siguranța populației și de accidentele produse în ultimii 50-60 de ani. Mai multe despre acest lac și despre istoricul poluării, puteți afla de-aici, aici și aici. De asemenea, pe site-ul Daily Mail puteți viziona și un material video foarte interesant.

Sursa: Daily Mail, Acasă.ro

Foto: greenpeace.org; bellon.no

Despre autor
Absolvent al Facultatii de Geografie (UB) - specializarea Stiinta Mediului și al masterului "Evaluarea Integrată a Stării Mediului".
1 comment on this postScrie-l pe al tau!
  1. Foarte interesant materialul!

Scrie aici comentariul tau

Te rugam sa-ti introduci numele!

Necesar!

Te rugam sa introduci o adresa de email valida!

Necesar!

Te rugam sa scrii mesajul!

Greenly Magazine © 2019 All Rights Reserved

Designed by WPSHOWER

Powered by WordPress