Poate vă întrebați, de o săptămână încoace, la ce bun atâta apă ? Nu poți să ieși din casă fără umbrelă, nu poți să pleci acolo unde intenționai, la munte sau la mare, ba mai mult, te și indispune vremea mohorâtă cu soarele ascuns de nori… Orașul e aproape paralizat, canalizările nu mai fac față, bălți peste tot și…continuă să plouă. Doar agricultorii sunt bucuroși, însă, dacă ploaia continuă să cadă și în perioada următoare, bucuria acestora se transformă în teamă, pentru că plantele sunt confruntate cu un exces de umiditate și culturile pot fi grav afectate. Oare numai agricultorii să aibe de câștigat de pe urma ploii?
Dacă vom analiza puțin lucrurile, vom constata că apa de ploaie poate fi valorificată economic pentru că proprietățile acesteia îi permit o largă utilizare în activitățile gospodărești și chiar industriale. Iată câteva din calitățile acesteia:
- Este aproape similară cu apa distilată, nu conține săruri și este foarte curată. Poate înlocui cu succces apa de puț, mai ales că în majoritatea zonelor din țara noastră apa este foarte dură, cu un conținut ridicat de săruri, care uneori o fac neutilizabilă. Desigur, pentru cei care doresc să folosească apa de puț există dedurizatoare de apă, în general cu coloane de ioni, care funcționează bine și consumă numai sare de bucătărie.
- Dacă este păstrată în rezervoare la întuneric (în general subterane), poate fi stocată ani de zile fără să își modifice calitățile. Numai la lumină se formează algele verzi specifice recipientelor de apă de ploaie, pe care le știm din curțile de la țară sau de la marginea orașelor. Lipsa sărurilor minerale și a luminii și temperatura constantă de 5-10 grade Celsius fac din apa de ploaie un mediu dificil pentru dezvoltarea microorganismelor.
- Calitățile de spălare a apei de ploaie sunt deosebite și cunoscute din bătrâni. Cei care spală rufe cu apă de ploaie au nevoie de o cantitate foarte mică de detergent, deoarece majoritatea substanțelor care intră în compoziția detergenților au rolul de a deduriza apa. Prin urmare, reciclarea acestei ape în stații de epurare biologică se face mult mai eficient.
- Instalațiile de apă din casă nu au de suferit din cauza sărurilor din apă. Mașina de spălat, robineții, filtrele, pompele de apă, colectoarele solare pentru apă menajeră sau boilerele vor rămâne curate, fără depuneri, și nu vor trebui întreținute în nici un fel dacă se folosește apă de ploaie. Apa de ploaie se poate folosi fără probleme la bucătărie, pentru spălatul vaselor, și în unele condiții chiar pentru gătit.
- Apa de ploaie stocată poate asigura necesarul de apă menajeră pentru dușuri și băi, pentru folosirea la WC, este cea mai buna apă pentru udarea plantelor din casă și pentru legumele din grădină. Dovezi în acest sens ne furnizează câinele și pisicile de pe lângă casă, care la sfârșitul ploii beau cu mare plăcere apă din bălțile proaspăt formate. Cel mai bun test este analiza fizico-chimică și bacteriologică a apei de ploaie stocate. De regulă, aceste analize nu constată nimic din ceea ce ar putea opri utilizarea menajeră a acestei ape.
Ce alte avantaje aduce apa de ploaie ?
- Nu costă numic
- Nu trebuie prelucrată
- Oferă protecție contra calcifierii
- Ajută plantele la preluarea de minerale
Cum poți să profiți concret de această resursă ?
Poți achiziționa, de pildă, un butoi sau rezervor de apă de ploaie, special conceput pentru valorificarea acesteia, de capacitate mai mică sau mai mare, în funcție atat de spațiul pe care îl dețineți cât și de consum. Apa de ploaie se strânge în mod obișnuit de pe acoperiș.
În cazul în care optați pentru un rezervor supra sau subteran (sau instalat în pivniță), jgheaburile și conductele de la acoperiș pot fi direcționate către acesta, iar cu ajutorul unei pompe și a unui filtru de recirculație, apa de ploaie este condusă prin conducte la locurile de consum. În perioadele uscate, alimentarea este asigurată printr-un sistem automat cu apă potabilă.
Nu există suspiciuni referitoare la igiena apei de ploaie. Studiile ştiinţifice confirmă că instalaţiile moderne de folosire a apei de ploaie garantează filtrarea suficientă a acesteia.
De unde NU colectăm apa de ploaie
Probleme apar la acoperișurile cu verdeață și la cele cu bitum, deoarece apa capătă o anumitã culoare și miros. În cazul acoperișurilor cu azbo-ciment, se pot desprinde fibre care duc la înfundarea filtrelor. Pericolul îmbolnăvirilor din cauza fibrelor desprinse din acoperișurile de azbociment este redus atâta timp cât fibrele se dizolvă în apă. Organizația Mondialã a Sănătății interzice chiar și conductele pentru apă potabilă din azbo-ciment, deoarece este afectată calitatea apei potabile (1993). Acoperișurile cu gudron și bitum nu se racordează la conductele de colectare, din cauza substanțelor care datorită cãldurii și uzurii duc la colorarea apei și la apariția unui miros neplăcut. Chiar și în cazul acoperișurilor cu foarte multã verdeață, nu se recomandă acest lucru din cauza substanțelor huminice (colorare) provenite din sol. Dizolvarea substanțelor hrănitoare poate duce la un consum ridicat de oxigen în apă, mai ales când colectarea se face în încăperi temperate. În cazul acoperișurilor cu foarte multă verdeață, vegetația împreună cu un granulat mineral poate prelua funcția de filtrare preliminară a apei de ploaie.
Sfat util pentru economia de energie!
50% din consumul nostru de apă nu necesită apă potabilă. Numai prin rezervorul WC se consumă în mod inutil, într-o gospodărie de 4 persoane, cca. 130 litri de apă potabilă. Şi spălarea maşinii, udarea grădinii etc. se pot face cu apă de ploaie.
Se economisesc taxe de canalizare !
În multe comune se plăteşte o taxă de canalizare calculată în funcţie de consumul de apă potabilă. Folosirea de apă de ploaie economiseşte mulţi bani.
Surse info
http://www.consumredus.ro/posts/calitatile-apei-de-ploaie.49783fb86a00f2d4b7c886b9f2468785.html
http://www.baumax.ro/c/Folosirea%20apei%20de%20ploaie/cms.02000030.html?pg=1
Surse foto
http://musicmasteroldies.blogspot.com/2012/03/new-oldies-i-love-rain-by-us-kids.html
http://www.baumax.ro/c/Folosirea%20apei%20de%20ploaie/cms.02000030.html?pg=1
http://www.nedeias.ro/index.php?route=product/category&path=39
boghdi
20/11/2017
Care e avantajul daca scot apa cu pompa electrica etc si platesc energia electrica ?
Ioghy
28/01/2019
Avantajul este, numai trebuie sa nu fii carcotas.Consumul de curent e atat de infim incat nici nu merita sa faci socoteli. Daca mai si platesti apa de ploaie la stat si astfel nu o mai platesti e extraordinar. Noi am platit si 60 ron pe luna apa de ploaie deversata la canal. In lunile ploaioase chiar se simte.