Calota de gheață din zona arctică s-a diminuat neobișnuit de mult în această vară

Conform NSIDC (agenție din SUA care monitorizează starea stratului de zăpadă și de gheață), topirea din zona arctică, din a doua parte a verii acestui an, a fost drastică. Începând de la mijlocul lunii iunie, suprafața acoperită de gheață a doborât de mai multe ori recordurile minime zilnice.
Până în prezent, minimul suprafeței calotei glaciare s-a înregistrat în 2007, pe locurile următoare aflându-se anii 2011 și 2008. În acest an, însă, de multe ori săptămâni întregi, valorile au fost sub recordurile anterioare. De exemplu, în ziua de 13 august 2012, suprafața acoperită de gheață a fost cu 483.000 km2 mai mică decât în 13 august 2007.

Dezghețul s-a accentuat semnificativ la începutul lunii august, ca urmare a prezenței unei zone ciclonice.

Pe 4 august 2012, ciclonul format pe coasta estică a Siberiei s-a deplasat în zona Oceanului Arctic și s-a adâncit (intensificat) semnificativ. După 2 zile, presiunea din centru a scăzut la 964 hPa, o valoare neobișnuit de mică pentru această regiune. Formațiunea barică a staționat mai multe zile până s-a destrămat. În partea anterioară, depresiunea a antrenat timp de mai multe zile o masă de aer foarte caldă pentru aceste latitudini mari, apoi a urmat o răcire a vremii.

În general, zonele brâului depresionar din regiunea subpolară contribuie la îngroșarea stratului de zăpadă și de gheață, datorită precipitațiilor solide, pe când anticiclonii favorizează scăderea acestuia, prin efectul cerului senin și al insolației. În acest caz, a fost vorba de un singur ciclon. Deși acesta a provocat o răcire în zona centrală a Rusiei, aerul cald din fața zonei depresionare a pătruns adânc până în apropierea polului. În intervalul 7 – 9 august, zilnic s-a topit o suprafață de circa 200.000 km2 de gheață, de două ori mai mult decât în perioada anterioară.

Topirea a continuat până la mijlocul lunii septembrie, iar după acest interval gheața s-a refăcut rapid; cauzele acestei refaceri sunt scăderea temperaturii odată cu sosirea sezonului rece în zonă arctică și salinitatea scăzută pe care o au apele arctice, aceasta fiind dată tocmai de topirea care a avut loc în vara aceasta și care a diminuat salinitatea de la suprafața oceanului.

Diagnoza evoluției gheții

Nivelul actual al gheții

Situația gheții în 13 septembrie 2012

Articol realizat de Gabriel TICHERU, student în anul I, specializarea Meteorologie-Hidrologie, Facultatea de Geografie, Universitatea din București

Surse imagini şi prognoze grafice:

http://www.ijis.iarc.uaf.edu/en/index.htm

http://arctic.atmos.uiuc.edu/

http://nsidc.org/arcticseaicenews/

Despre autor
Acest user este dedicat tuturor colaboratorilor Greenly! Studenti, masteranzi, doctoranzi sau pur si simplu oameni din intreaga tara, din intreaga lume care impart aceeasi pasiune, ecologia. Si isi doresc sa-si imparteasca ideile prin intermediul revistei Greenly. Le multumim din toata inima!
2 comentarii la acest articolScrie-l pe al tau!
  1. Felicitati, Gabriel, pentru articol. Este foarte interesant. La cat mai multe!

  2. Va multumesc pentru ajutorul pe care mi l-ati oferit, voi continua sa fac ceea ce imi place, ceea ce ma face sa ma simt bine. Voi continua sa lucrez cum pot mai bine!

Scrie aici comentariul tau

Te rugam sa-ti introduci numele!

Necesar!

Te rugam sa introduci o adresa de email valida!

Necesar!

Te rugam sa scrii mesajul!

Greenly Magazine © 2019 All Rights Reserved

Designed by WPSHOWER

Powered by WordPress