Apa prin ochii unui licean…

Chipul Terrei plângând„Şi curgând uşor, lacrima era singura

ce îi mai reamintea frumuseţea şi puritatea de odinioară…”

Importanţa apei este vitală pentru toate formele de viaţă existente pe Terra. Indiferent că este o plantă, un animal sau un om, are nevoie de apă pentru a supravieţui. Însă, apa este şi substanţa cea mai pură ce posedă proprietăţi curative, vindecătoare. Ea este simbolul vieţii, este ceva sacru, ce constituie pentru om o forţă supremă a naturii.

Apa a sălăşluit dintotdeauna în trupul tânăr şi curat al Terrei. Apa era esenţa existenţei sale, îi dădea culoare, o însufleţea prin profunzimea şi puritatea sa, o individualiza, o compunea ca pe un tot unitar. Această fiică albastră, jună şi prosperă a Universului se bucura de simplitate, de frumuseţe şi unicitate trăind visul perfecţiunii în toată splendoarea sa. Constituia un templu viu în care apa reprezenta cea mai sfântă icoană, adorată fiind de toţi cărora li se oferea, trăind astfel prin ei. Trecând prin numeroase clipe critice, prin schimbări radicale, tânăra Terra nu a ezitat niciodată în a se deschide şi oferi, prin dragostea şi bunătatea sa, resursa necesară vieţii. Schimbările mult prea rapide au condus automat la înrăutăţirea lucrurilor şi la transformarea adoratorilor de altădată în trădători, în duşmani porniţi să pângărească tot ceea ce fusese sacru până atunci. Martoră la dezastrele pricinuite de cei pe care îi iubise şi protejase atât de mult, cărora le oferise din dragoste totul, fără măcar să se gândească la consecinţe, îşi plânge soarta. Nu înţelege unde a greşit şi ce nedreptăţi a făcut prin ajutorarea oamenilor atât de dragi ei, pentru care ar fi fost în stare să îndure orice greutate doar să îi vadă fericiţi şi de ce aceste fiinţe care odinioară o venerau ca pe o zeitate supremă acum îi sunt vrăjmaşi motivaţi să o distrugă încetul cu încetul.

Pierdută, dezolată şi speriată, Terra nu găseşte o cale de scăpare. Se teme de mânia oamenilor şi îşi regretă atât de mult destinul sortit pieirii. Pe faţa sa înmărmurită se citeşte tristeţea profundă ce o stăpâneşte şi o împiedică să scoată vreun sunet. Nici măcar propriul său chip nu mai este întreg. A reuşit să-şi salveze doar o parte din el în care şi-a păstrat frumuseţea şi puritatea. Cealaltă parte a fost însă afectată teribil: culoarea trandafirie a obrazului său a fost acoperită de un strat cenuşiu şi gros de impurităţi, buzele catifelate şi nasul fin nu-i mai sunt la fel, ci au suferit schimbări groteşti, un metal greu şi rece pătrunzându-i prin pielea subţire şi sensibilă. Până şi ochiul i s-a împăienjenit, nemaivăzând clar ceea ce se petrecea în jurul său. Însă, singura ce îi reda văzul din când în când era lacrima ce izvora dinăuntrul său şi îi aluneca uşor pe obrazul murdar spălând imperfecţiunile şi redându-i pentru un moment frumuseţea de altădată. Mici părticele din obrazul moale şi catifelat al Terrei ieşeau la iveală ori de câte ori lacrima cea firavă reuşea să îndepărteze şi să cureţe tot ceea ce i-a provocat răni adânci. Dar această dezintoxicare pe care apa însufleţită cu forţe miraculoase reuşea să o facă era de foarte scurtă durată, deoarece impurităţile reveneau.

Terra vărsa multe lacrimi, mărturisindu-şi solitudinea, mâhnirea şi dorinţa de a fi din nou ca odinioară. Dar, ori de câte ori ele şiroiau pe obrazul său, ea ridica uşor mâna încărcată cu podoabele vieţii şi le atingea, simţind astfel puterea ce o determina să reziste în ciuda tuturor relelor şi necazurilor prin care trecuse.

Tristă, dar determinată să-şi continuie menirea, Terra varsă continuu lacrimi în speranţa că acestea îi vor reda într-o bună zi frumuseţea şi prosperitatea de altădată. Depinde, însă, de noi, oamenii ce i-am pricinuit atâta rău să îi readucem valorile şi să o reîntregim, să o recompunem. Să fim asemeni lacrimilor ce îi alină durerea, ca şi acea apă curgătoare ce spală răul şi îl duce spre pierzanie, rămânând curată şi limpede precum cristalul.

Articolul a fost scris de Voicu Alis, elevă la Liceul Teoretic ”Șerban Vodă”, Slănic. Aceasta a participat la Sesiunea de Comunicări Științifice organizată de domnul profesor Viorel Marin cu ocazia Zilei Internaționale a Apei, 22 Martie 2012, și a fost premiată de Revista Greenly pentru cel mai bun eseu pe tema apei. Felicitări!

Despre autor
Acest user este dedicat tuturor colaboratorilor Greenly! Studenti, masteranzi, doctoranzi sau pur si simplu oameni din intreaga tara, din intreaga lume care impart aceeasi pasiune, ecologia. Si isi doresc sa-si imparteasca ideile prin intermediul revistei Greenly. Le multumim din toata inima!
2 comentarii la acest articolScrie-l pe al tau!
  1. Felicitari! Putini oameni,mai ales in randul tinerilor,realizeaza raul pe care il aducem planetei.

  2. mai ales ca lupta impotriva poluarii nu e ceva optional, este nevoie imediata si de cea mai mare importanta. Suntem pe marginea prapastiei! Nu e vorba sa fim apocaliptici, (frica paralizeaza) ci e vorba de actiune sustinuta si ferma!

Scrie aici comentariul tau

Te rugam sa-ti introduci numele!

Necesar!

Te rugam sa introduci o adresa de email valida!

Necesar!

Te rugam sa scrii mesajul!

Greenly Magazine © 2019 All Rights Reserved

Designed by WPSHOWER

Powered by WordPress