Zburătoarele, inamicul numărul unu al avioanelor

Scris de Alexandra Petre pe 02/09/2013 in Aer, Biodiversitate · 0 Comentarii

Din vremuri străvechi omul a tânjit după aripi pentru a ajunge până la nori și pentru a tăia seninul boltei cerești alături de viețuitoarele înzestrate cu iscusința zborului. Nu cu mult timp în urmă și-a atins dorința, punându-și aripi de metal și survolând înălțimile cu o rapiditate năucitoare pentru orice ființă pământeană.

Mașinăriile de zbor omenești au primit numele de aeronave și pentru mare parte dintre ele s-au stabilit rute de traversare a întinderii imense a cerului, ce a fost botezată în lumea modernă spațiu aerian. Astfel visul de odinioară s-a schimbat un pic, viețuitoarele văzduhului nemaifiind tovarăși de drum agreați și priviți cu încântare, ci obstacole în calea aparatelor de zbor.

Nu sunt rare cazurile în care avioanele se întorc la sol după ciocnirea cu nu mai mult de două înaripate, aşa cum s-a întâmplat joia trecută, când un avion ce a decolat de la Sibiu spre München s-a întors din drum după ciocnirea cu doi pescăruşi. Tocmai de aceea evenimentele de acest tip sunt recunoscute la nivel internaţional sub acronimul: BASH (Bird Aircraft Strike Hazard – Pericol de impact al aeronavelor cu păsări)

E drept, impactul unui avion cu un stol de păsări poate avea urmări grave, putând duce la prăbușirea aeronavei și la pierderea unor vieți omenești. Totuși majoritatea incidentelor ce implică ciocnirea unui avion cu o pasăre (65%) nu produc daune serioase aeronavei. Așa cum vă închipuiți, pasărea nu mai rămâne în viața.

Accidentele serioase au loc atunci când păsările lovesc parbrizul avionului sau turbinele motoarelor. Primejdia a devenit însemnată odată cu creșterea vitezei de zbor a avioanelor, deoarece impactul este cu atât mai puternic cu cât viteza aeronavei este mai mare. Dimensiunea zburătoarelor este nesemnificativă în comparație cu cea a avionelor, fiind astfel irelevantă în gravitatea accidentului.

De aceea, fie că e vorba de o ciocârlie, un porumbel, o gâscă sau un pelican posibilitatea prăbuşirii nu poate fi scoasă din ecuaţie, iar când este timpul sezonului de migraţie, primăvară sau toamnă e totuna, piloţii de avion trebuie să fie mult mai precauţi ca de obicei.

Majoritatea accidentelor au loc aproape de aeroporturi (90%, conform ICAO – Organizația Internațională a Aviației Civile), în timpul aterizărilor, decolărilor şi fazelor asociate, când se zboară la altitudini reduse: 61% dintre ciocniri au loc la altitudini mai mici de 30 de metri şi doar 8% dintre ele au loc la peste 900 metri altitudine. Nici la peste 10.000 de metri calea nu-i liberă pentru aeronave, recordul înălţimii la care o pasăre poate ajunge fiind înregistrat deasupra Coastei de Fildeş prin ciocnirea unui vultur Rüppell cu un avion la uimitoarea înălţime de 11.300 m.

Se presupune că în timp frecvenţa acestor incidente va fi mai ridicată, iar argumentele sunt serioase: atât numărul aeronavelor cât şi numărul păsărilor ce împart spaţiul aerian sunt în creştere. Ce-i de făcut? Soluţii mai mult sau mai puţin eficiente au fost luate în întreaga lume, fiecare aeroport având politica lui internă de „combatere a păsărilor”, expresie preluată dintr-o circulară aeroportuară a Autorităţii Aeronautice Civile Române.

Americanii, copleşiţi de numărul de gâşte canadiene, au ales, printre alte măsuri, să le împuşte. Britanicii folosesc păsări răpitoare (şoimi antrenaţi să atace la comandă), iar israelienii câini din rasa Border Collie pentru a alunga păsările de pe perimetrul aeroportului. Numeroase alte metode precum detectoare radar, producerea de semnale sonore stridente, tăierea copacilor sau asanarea bălţilor din jurul aeroporturilor, modificarea rutelor aeriene pentru a ţine cont de traseele de migraţie ale păsărilor au fost aplicate. Cu toate acestea riscul nu va putea fi eliminat niciodată în totalitate şi este probabil ca pentru mult timp de acum încolo zburătoarele să rămână inamicul numărul unu al avioanelor.