Eseu asupra schimbarilor climatice. Partea a-II-a

Cercetările asupra schimbărilor climatice globale nu s-au oprit la partea statistică provenită din prelucrarea datelor punctuale de la rețeaua mondială de stații meteorologice, ci au înaintat în direcțua modelărilor spațiale. Unul dintre cele mai bune proiecte este acela în care suprafața Pământului a fost împărțită în griduri tri-dimensionale, ”grid-boxes”, care se extind de la adâncimea câmpiilor abisale ale bazinelor oceanice până în tropopauză, în strate multiple atât pe axa orizontală (rezoluția de 250 km), cât și verticală (rezoluția de 1 km). Un produs comparativ de referință al modelărilor este senzitivitatea climatică, dependentă de nivelul dioxidului de carbon în atmosferă (Rott & Skvarca, 1996). Modelele generale de circulație nu prevăd temperaturile, dar oferă diverse scenarii asupra încălzirii climatice globale.

Consecințele încălzirii climatice globale necontrolate includ nu numai ridicarea mediilor și maximelor termice, ci și schimbările în valorile precipitațiilor, ale umidității solului și ale caracteristicilor maselor de aer. Efectele cele mai grave se resimt asupra resurselor de hrană și ale biosferei în general. Terenurile cu monoculturi sunt cele mai delicate și mai susceptibile la schimbările temperaturii, umidității solului, irigațiilor, sau nutrienților din sol. Spre exemplu, umiditatea solului disponibilă în zonele temperate se estimează a scădea cu 10% în următorii 30 de ani și pentru a menține ecosistemele cel puțin la starea actuală, și așa degradată, sunt necesare o serie de lucrări hidroameliorative ce vizează în special resursele de apă (Parmesan, 2006).

O altă consecință a schimbărilor climatice a început a fi migrarea zonelor de vegetație naturală și plantată spre nord. Astfel, potrivit unor modele climatice corespunzătoare latitudinilor medii, regiunile climatice de vegetație naturală și agricolă ar putea să migreze spre poli cu 150 până la 500 km până la sfârșitul acestui secol (Christopherson, 2006). Pe lângă aceasta, modelele globale estimează că aproximativ 30% din păduri (cu variații regionale de 15% – 60%) vor suferi o redistribuție a speciilor vegetale și animale, din ce în ce mai mare de la tropice înspre zonele temperate (Parmesan, 2006). Deținătorii de terenuri va trebui să fie instruiți asupra modului de adaptare la noile schimbări în utilizarea terenurilor ca urmare a încălzirii globale, iar insectele de la latitudini mici își vor începe migrarea (după unele studii, deja au început) spre zone mai reci.

Studiile realizate de U.S. Institute of Public Health, Agenția Olandeză pentru Protecția Mediului, Centrul de Dezvoltare și Cercetare din India și Organizația Mondială a Sănătății au arătat că schimbările climatice reprezintă deja sursa a numeroase boli. Populații întregi, înainte neafectate de boli precum malaria, febra tifoidă, filariaza limfatică, febra galbenă, shistosomiaza și boala somnului, vor risca din ce în ce mai multe contaminări, nu numai la latitudinile tropicale și subtropicale, de unde provin insectele geneatoare (țânțarul anofel, musca tzetze, etc), dar din păcate și la latitudini temperate (Altizer et al., 2013).

O a treia consecință a schimbărilor climatice globale constă în topirea ghețarilor montani și de calotă[1]. Exemple în acest sens pot fi: Munții Kilimanjaro din Africa, anumite porțiuni din Munții Anzi, America de Sud, ba chiar și Munții Himalaya, in ciuda altitudinilor foarte mari care le conferă pentru moment un adăpost relativ față de încălzirea în regiunile de la baza lor (Meehl et al., 2009). Ghețarii de calotă din Alaska au fost și ei monitorizați, iar platoșa de gheață ce acoperă Geoenlanda își reduce înălțimea cu 1 m pe an, după ultimele cercetări ale NASA.

Consecințele schimbărilor climatice globale în zonele montane atrag după sine alte consecințe, cum ar fi creșterea nivelului mării ca urmare a topirii ghețarilor și a creșterii cantității de apă dulce provenită de pe continente. Un simplu exemplu poate fi sugestiv. Mările și golfurile ce mărginesc Antarctica și care constituie 11% din suprafața ei, sunt alcătuite din numeroase grote, intrânduri și tunele ”săpate” de apele Oceanului Sudic în ghețarii ce se desprind de pe continent sau chiar în cei ce îl mărginesc (Rott & Skvarca, 1996). Pierderea prin topire a acestor ”peșteri de gheață” din mările antarctice nu duc în mod semnificativ la creșterea nivelului apei, dar iau locul apei sărate de mare, care are un rol semnificativ în circulația termohalină (Williams et al., 2010). Pierderea gheții din Antarctica este în cea mai mare parte consecința creșterii de temperatură în zona peninsulară a continentului cu 2,5oC în ultimii 50 de ani. Cercetările au fost realizate în principal asupra ghețarului Larsen, vechi de 11.000 de ani. Ca răspuns la creșterea temperaturilor, Peninsula Antarctica suportă o nemaintâlnită creștere a vegetației, o reducere considerabilă a maselor de gheață și o perturbare/ întrerupere a activităților de hrănire, cuibărire și eclozare a pinguinilor (Rott & Skvarca, 1996).

Oceanul Planetar s-a dovedit o adevărată carte cu dovezi ce pot fi folosite în cercetările asupra gradului de impact al schimbărilor climatice globale. Fiind un absorbant fidel al excesului de căldură atmosferic, expansiunea termică a masei oceanice se constituie într-un indicator util în predicția creșterii nivelului mărilor și oceanelor (Williams et al., 2010). În ultimul secol, nivelul mării a crescut cu 10-20 cm, de 10 ori mai mult decât în ultimii 3000 de ani (***, 2011). Dacă ne gândim că o creștere a nivelului mării cu doar 0,3 m atrage o retragere a țărmurilor cu aproximativ 30 m, aceste creșteri vor continua să apese asupra echilibrului masei oceanice până undeva în jurul anului 2100, chiar dacă concentrațiile gazelor cu efect de seră s-ar stabiliza.

Institutul de Oceanografie din La Jolla, California, a ținut din 1916 evidența temperaturii oceanice, iar în prezent, cercetătorii care s-au ocupat de caz au concluzionat că cele mai importante creșteri ale temperaturii s-au înregistrat la adâncimi mai mari de 300 m (Williams et al., 2010). La rândul său, orice schimbare asupra parametrilor de stare ai Oceanului Planetar, are efecte indirecte asupra vremii, datorită procentului covârșitor al apei oceanice pe Pământ și a rolului său major în sistemul climatic general și în circulația termohalină care influențează vremea atât în zona oceanică, cât și pe continente, în dreptul țărmurilor până la 1000 km depărtare (Strauss, 2013). Pe de altă parte, s-a constatat că Oceanul Planetar și-a pus amprenta și în mod direct asupra întârzierii unora dintre efectele schimbărilor climatice globale, în sensul că acesta a absorbit în ultimul secol mare parte din excesul de căldură atmosferică, ducând la stocarea energiei termice în interiorul său (Meehl et al., 2009; Strauss, 2013).

Nu în ultimul rând, schimbările climatice globale, în eventualitatea iminenței lor, vor afecta neîntârziat deltele, coastele joase și insulele mici, care depind de fluctuațiile dintre apele mari ale fluxurilor, de curenții oceanici și de furtunile ce se propagă spre țărmuri (Houghton & Woodwell, 1989). În mod evident, populațiile insulare din Oceanului Pacific și Oceanul Indian vor avea cel mai mult de suferit, deoarece încălzirea generală a vremii și modificările caracteristicilor oceanice vor dezechilibra, poate ireversibil, sistemele biogeografice, vor duce la diminuarea biodiversității, la reducerea resurselor de apă dulce și chiar la necesitatea evacuării rezidenților în unele cazuri.

BIBLIOGRAFIE

  1. Altizer S, Ostfeld R.S, Johnson P.T., Kutz S, Harvell C.D., 2013, Climate change and infectious diseases: From evidence to a predictive framework, În Science, 341 (6145), 514-9
  2. Christopherson, R.W., 2006, Geosystems. An introduction to physical geography, Pearson Prentice Hall, New Hersey, USA
  3. Hansen, J., Makiko, S., Reto, R., 2012, Perception of climate change, În Proceedings of the National Academy of Sciences, 10.1073/pnas.1205276109. Disponibil la http://www.pnas.org/content/early/2012/07/30/1205276109.abstract
  4. Houghton, R., Woodwell, G., 1989, Global climate change. În Scientific American, Aprilie, p.36
  5. IPCC, 2001, Working Group I, Climate Change 2001. În The scientific basis, London, Cambridge Press
  6. Karl, T.R., G.A. Meehl, T.C. Peterson, 2009, Global Climate Change Impacts in the United States. Cambridge, Cambridge University Press, United Kingdom
  7. Meehl, G. A., Tebaldi, C., Walton, G., Easterling, D., McDaniel, L., 2009, Relative increase of record high maximum temperatures compared to record low minimum temperatures in the U.S., În Geophysical Research Letters, 36, L23701.
  8. Parmesan, C., 2006, Ecological and evolutionary responses to recent climate change, În Annual Review of Ecology Evolution and Systematics, 37, 637669
  9. Rott, H., Skvarca, T., 1996, Rapid collapse of northern Larsen Ice Shelf, Antarctica. În Science, 271, Februarie: 788
  10. Tang, Q., X. Zhang, X. Yang, and J. A. Francis, 2013, Cold winter extremes in northern continents linked to Arctic sea ice loss. În Environmental Research Letters, 8, 014036
  11. Strauss, B., 2013, Rapid accumulation of committed sea-level rise from global warming.  În Proceedings of the National Academy of Sciences. Disponibil la http://assets.climatecentral.org/pdfs/Strauss-PNAS-2013-v2.pdf
  12. Williams, P.D., Guilyardi, E., Madec, G., Gualdi, S., Scoccimarro, E., 2010, The role of mean ocean salinity in climate. În Dynamics of Atmospheres and Oceans, 49, p. 108-123
  13. ***, 2011, Le rechauffement climatique. În Etudier.com, Disponibil la http://www.etudier.com/dissertations/Le-R%C%A9chauffement-Climatiqye/206421.html
  14. ***, Site-ul official al IPCC, http://www.ipcc.ch/
  15. ***, 2011, National Research Council, National Security Implications of Climate Change for U.S. Naval Forces. Washington, DC: The National Academies Press


[1] Pe lângă acestea, în urma celei de-a treia misiuni a IPCC din 2001, s-a ajuns la concluzia că pe măsură ce temperaturile cresc, sezonul de acoperire cu zăpadă și gheață a lacurilor și râurilor din Emisfera Nordică scade, iar la Polul Nord se observă o descreștere sistematică a duratei de viață a stratului de gheață din timpul verii și primăverii artice, cu aproximativ 43%.

Despre autor
Studentă în anul II Master, specializarea Climatologie și Resurse de Apă, Facultatea de Geografie, Universitatea din București
Scrie aici comentariul tau

Te rugam sa-ti introduci numele!

Necesar!

Te rugam sa introduci o adresa de email valida!

Necesar!

Te rugam sa scrii mesajul!

Greenly Magazine © 2019 All Rights Reserved

Designed by WPSHOWER

Powered by WordPress