Aurul negru si Ploiestiul (partea a V-a)

Calitatea petrolului romanesc a fost la fel de apreciata de rusi ca si de germani. Imediat dupa incheierea celui de-al doilea razboi mondial a fost demarat procesul de refacere a rafinariilor Romaniei, cu „ajutorul dezinteresat si prietenesc” al Uniunii Sovietice, dupa cum afirma Partidul Comunist de la acea vreme, condus de Gheorghe Gheorghiu-Dej. Faptul ca mai mult de doua treimi din productia de petrol romanesc lua drumul lung si neabatut al Rusiei staliniste nu era legat catusi de putin de aceasta mana intinsa la necaz.

Totusi Romania nu a reusit sa ajunga la nivelul productiei de petrol antebelice inainte de 1953, iar cauzele majore ale acestei contraperformante romanesti au fost constituite de lipsa instalatiilor de foraj-extractie moderne, uzura celor existente si de izolarea economica si politica din ce in ce mai accentuata a Romaniei, dirijata de U.R.S.S. Scopul, ce a fost atins, era nationalizarea societatilor petroliere straine si romanesti, actiune prin care controlul sovietic asupra economiei tarii noastre, in general, devenea absolut.

Rafinariile din Ploiesti au fost grupate initial, alaturi de toate obiectivele petroliere  din Muntenia si Oltenia, sub conducerea Intreprinderii Petrolifere „Muntenia”, iar apoi au trecut in patrimoniul statului prin nationalizarea din 1948 si astfel s-a ajuns la incorporarea lor in bine-cunoscutele SovRom-uri (din 1950 pana in 1955). Reorganizarea activitatii industriei petroliere s-a facut pe baze noi si prin noi institutii coordonatoare, copiind modelul sovietic.

Trebuie sa tinem cont ca, fara a folosi modelele occidentale performante, Romania a reusit in acele vremuri sa ocupe locul 2 in lume la extragerea de titei si locul 3 in privinta exportului. Principale cauze ale acestor realizari sunt constituite de punerea accentului pe descoperirea de noi zacaminte, dar, mai ales in perioada SovRom-urilor, de exploatarea pradalnica, intensiva si irationala a zacamintelor petroliere cunoscute si a celor nou descoperite, cu grave consecinte asupra deteriorarii lor.

Procesul de refacere si imbunatatire al rafinariilor din Ploiesti nu a fost afectat de schimbarea liderului politic al Romaniei, Nicolae Ceausescu preluand conducerea tarii dupa moartea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, in 1965.

Acest proces nu trebuie apreciat gresit.  Perioada 1944 – 1949 corespunde refacerii avariilor de razboi si disparitiei rafinariilor foarte mici („fabricile de gaz”), urmand ca rafinariile ramase sa-si dezvolte capacitatea de productie pana in 1960. Dupa acest an apar marile rafinarii, cele pe care le regasim in cea mai mare parte in structura actuala a industriei petroliere romanesti si care reuseau, la acea vreme, sa asigure un randament corespunzator si  produse de buna calitate.

Ele au fost aduse pana in 1990 la inaltimea standardele mondiale, fiind modernizate si extinse treptat pentru a ajunge aproape de nivelul tehnologic al rafinariilor din S.U.A. si Japonia.

Bibliografie:

Ivănuş, Ghe., 2004, Istoria petrolului în România, Ed. Agir, Bucureşti

http://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_Ceausescu

Sursa foto: Panoramio – Fotografie realizata de Pop Liviu Stefan

Pentru a fi la curent cu cele mai noi articole scrise de redactorii Greenly Magazine, dar si de colaboratori, va invitam sa va abonati la newsletter-ul revistei noastre.

Despre autor
Absolventa a specializarii Stiinta Mediului si a masterului Evaluarea Integrata a Starii Mediului din cadrul Facultatii de Geografie (UB).
Scrie aici comentariul tau

Te rugam sa-ti introduci numele!

Necesar!

Te rugam sa introduci o adresa de email valida!

Necesar!

Te rugam sa scrii mesajul!

Greenly Magazine © 2020 All Rights Reserved

Designed by WPSHOWER

Powered by WordPress